Nou scandal pe strada Scolii din Baia Mare, unde lumea se duce nu doar sa se distreze in localurile din zona, ci si sa se bata, tinand cont de repetatele dispute ce au loc. S-a intamplat si zilele trecute, cand trei barbati au ajuns sa isi imparta pumni si picioare dupa ce si-au epuizat vocabularul in timpul unei dispute verbale. Pentru a calma spiritele a fost nevoie de interventia firmei care asigura paza localului precum si a jandarmilor. Scandalagii nu s-au potolit nici la vederea oamenilor legii, care au continuat sa se loveasca cu sticle de bere, pahare si ce au mai apucat de pe mesele din local.
Bataia a avut loc in dimineata zilei de 8 ianuarie, la ora 5.15. Pe Vasile C. si Mihai A., ambii in varsta de 24 ani, din Poienile de sub Munte, zorii zilei i-au prins intr-un local de pe strada Scolii, la o masa cu alti prieteni.
Langa ei, la alta msa, se afla Arthur P. de 31 ani, din Baia Mare, cunoscut ca o persoana violenta, dupa cum au precizat ulterior oamenii legii.
La un moment dat, cei trei au inceput sa se certe iar de aici si pana la declansarea unei batai nu a fost decat un pas. Speriata de ce se poate intampla, administratoarea localului a apasat butonul de panica si a solicitat la fata locului firma de paza. Bodyguarzii l-au scos afara pe baimarean, dar acesta nu s-a lasat cu una, cu doua si s-a intors, lansand o ploaie de pumni impotriva tinerilor din Poienile de sub Munte.
Dupa ce i-a lovit, Arthur P. a incercat sa fuga din local, moment in care Vasile C. a aruncat dupa el cu o sticla de bere, insa l-a nimerit in cap pe un angajat al firmei de paza, provocandu-i acestuia un traumatism cranio-cerebral acut. Vazand ca nu l-a nimerit cu sticla pe Arthur P., Vasile C. a luat oliviera de pe una dintre mese si a aruncat din nou, insa nu l-a nimerit nici de aceasta data, in schimb a spart geamul termopan de la intrarea in local.
“Au fost identificate trei persoane care sunt susceptibile de savarsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, una dintre ele fiind susceptibila si de savarsirea infractiunii de distrugere si lovire. Dosarul cu actele premergatoare a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare pentru continuarea cercetarilor”, a declarat Mirela Avram, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi Maramures.
Circa 30 de “spectatori” a avut scandalul, insa cei mai multi dintre ei, clienti ai localului in momentul izbucnirii bataii, au preferat sa il priveasca de afara, unde au fugit imediat ce au vazut ca lucrurile se incing mai aprig decat in bucatarie. Administratorul localului a depus plangere si s-a constituit ca parte civila cu suma de 600 lei, pentru geamul spart.
Dosarul cu actele premergatoare intocmite a fost predat Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare, pentru continuarea cercetarilor.
Sursa: Andrei Gherghel