Era de așteptat ca nemulțumiții din PSD să încerce revenirea la butoane, după ce o parte dintre ei s-au simțit marginalizați de președintele Gabriel Zetea. Evident că supărarea cea mare a fost pricinuită de poziționarea pe liste la alegerile parlamentare.
O parte din ei sperau și chiar credeau că îi va prinde veșnicia în Palatul Parlamentului, fără să priceapă că și așa au stat cam mult, nejustificat, că de numele lor nu s-a lipit nicio realizare pentru comunitate sau pentru partid.
Fiecare și-a văzut de propriile interese și, când credeau că vor mai pune lăbuța pe încă un mandat, au fost scoși de pe liste sau puși pe locuri sigur perdante.
Sorin Bota a plecat din PSD cu câteva luni înainte de alegeri, fiind sigur că nu mai prinde teleguța. Liviu Marian Pop a stat să aștepte deznodământul, după care a anunțat că demisionează din partid.
Călin Matei a greșit grav când a anunțat, cu câteva zile înainte de alegeri, că el nu votează cu Ciolacu și Gheorghe Șimon, demisionând din funcțiile deținute în filială. Nici nu știu dacă acum mai e membru PSD. Acum nici nu mai are importanță, atâta vreme cât Ciolacu e președinte, nu mai are nicio șansă să revină în politica mare.
Deocamdată nu știu și nici nu mă interesează cine sunt autorii scrisorii către conducerea PSD. Cu siguranță că numele pomenite mai sus sunt implicate în acest demers. Chiar dacă au șanse minime să mai însemne ceva în PSD, vor să aibă satisfacția să-l vadă pe Zetea schimbat din funcție.
În grupul care a redactat epistola se regăsesc sigur și cei care au pierdut lamentabil alegerile locale, datorită în primul rând jocului la mai multe capete practicat de ani mulți. De data asta figura n-a ținut, nu s-au implicat deloc în susținerea lui Zetea pentru a câștiga președinția Consiliului Județean, dar cei care au pierdut au fost ei în primul rând. Zetea a ajuns deputat oricum, dar dacă era președintele CJ aveau toți de câștigat, inclusiv foștii parlamentari.
Sigur că lui Zetea i se poate imputa implicarea partidului în Coaliția pentru Maramureș, dar, în momentul în care a fost gândită, construcția era o variantă sigură de succes. În timp situația s-a schimbat, au apărut elemente noi, s-au implicat jucători importanți de la nivel central, au existat promisiuni, șantaje, amenințări, adică s-a făcut totul pentru ca ea să fie un eșec. Și s-a reușit, spre bucuria unora dintre cei care astăzi se află în spatele acestei scrisori.
Nu mai intru în amănunte, dar sigur voi reveni pentru că sunt multe de spus despre acest subiect.
„În atenția, d-lui presedinte Marcel Ciolacu!
Organizația PSD Maramureș a fost de-a lungul timpului în primele 3 organizații din Transilvania ca rezultat în alegeri, atingând un procent maxim în 2016 când a realizat 42% la alegerile locale la consiliul județean și 47% la consiliile locale.
Aceste rezultate s-au obținut după o muncă de 7 ani a unei echipe foarte bine închegate.
În 2015 s-a ales în conferință o nouă conducere formată din: președinte Zetea Gabriel si președinte executiv Șimon Gheorghe.
La ședințe participau cei din vechea conducere în calitate de simpli membri și la care se adresa cu “domnule vicepreședinte” cum te adresezi unuia care a fost ministru și când nu mai e.
Nu a fost ales nimeni pe nici o funcție și nici o comisie, după statut.
În 2019 fiind prea numeroasă conducerea aleasă formată din doi membri Zetea și Șimon, Zetea a convocat conferința cu ordinea de zi: alegerea președintelui. Din 700 de delegați au votat deschis membrii rămași în sală, după două ore de ședință a fost ales în unanimitate Gabriel Zetea, aplicâdu-i-se o corecție domnului Șimon care a semnat declarația împotriva lui Dragnea și la care sus numitul i-a si cerut demisia din partid în plină ședință.
În 2020 președintele, neconsultându-se cu nimeni, pe persoana fizică, a decis înființarea „Coalitiei pentru Maramureș” fiind pentru prima dată în istorie când PSD Maramureș a candidat fără siglă și fără candidat la Primăria Baia Mare.
CONSECINȚE:
– s-au pierdut toate cele 4 alegeri.
– președenția Consiliului Județean
– din 14 consilieri în 2016 au rămas 8 în 2020 (dintre care doar 4 membri PSD, restul de 4 fiind impuși de Cătălin Cherecheș)
– consilieri locali
Localitate. Nr consilieri in CL. Nr consilieri PSD
Baia Mare. 23. 1
Baia SPRIE. 17. 0
Cavnic. 15. 0
Ulmeni. 15. 0
Vișeu de Sus. 17. 2
Total. 83. 3 3,4%
– s-au pierdut europarlamentarele, prezidențialele, localele, parlamentarele;
– pentru prima data in consiliul local al municipiului Baia Mare nu avem grup PSD având un singur consilier;
– doar in 10%din localități mai avem majoritate PSD;
Consecințele de mai sus sunt cele mai reprezentative ca „rezultate”
Președintele Zetea nu s-a consultat cu nimeni pentru nici o decizie importantă luată în partid și l-a promovat în funcția de SECRETAR pe finul său (nr. Cosmin Butuza – „Tricoaie”)..
Am apreciat decizia luată la Vrancea și credem că se impune și la Maramureș.
Nu se poate face o analiză a alegerilor fiindcă nu avem ales decât un președinte, iar municipiul Baia Mare nu are o conducere aleasă din februarie 2019, practic nu mai există.
În conducerea PSD Maramureș „Zetea discută numai cu Zetea”.
Onorată conducere, tragem un semnal de alarmă cu ceea se întâmplă în organizația noastră unde pentru prima oară in istoria partidului, membrii, dar si simpatizanții nu mai sunt reprezentați de actuala conducere.
Vă invităm la Baia Mare pentru o analiză a rezultatelor ultimelor alegeri și pentru a încerca împreună stoparea declinului uneia dintre cele mai performante organizații din țară”.
Va dau dreptate domnule Ciascai. La fel ca la nivel national, si-n Maramu’ galceava interna a destramat forta acestui partid (urmasul fidel al PCR). Zetea, dintre „Ape” reprezinta o mare promisiune, dar trebuia sa se-ngrijeasca de tovarasi cu experienta: Bota si, mai ales, PLM reprezinta o avutie. Ultimul, PLM, a „prestat” in cel putin o mie de emisiuni (poate si-n mai multe) pe la RTV si Latrina 3. Ar trebui readusi; doar asa PSD isi va reface falnicia de odinioara si o sa replanteze padurile rase, chiar sub guvernarile lor, din falnicii codrii maramureseni. Altfel, observ ca sunteti indirect critic cu voievovodul Baii Mari, Catalin C., ceea ce nu mi se pare corect; oamenii l-au vrut si-l au. Finalmente, daca Zetea este „cinstit”, ce aveau de castigat contestatarii lui pesedisti? Bota la Mediu in judet, PLM director la Poienile de sub Munte? Astept o clarificare din partea dumneavoastra… chiar aici!