Vasile Iuga din Salistea de Sus a divortat de sotia sa anul trecut in decembrie. Instanta din Dragomiresti a hotarat atunci ca baiatul de sase ani a celor doi soti sa ramana in grija tatalui. Situatia a fost rasturnata de o sentinta data de Curtea de Apel Cluj, care a decis ca mama sa detina custodia copilului. Tatal ameninta, insa, ca va ataca decizia magistratilor chiar si la Strasbourg, pentru ca nu vrea sa isi lase baiatul in grija mamei, despre care spune ca este bolnava psihic.
Pe fondul deselor neintelegeri, dar si a faptului ca locuiau impreuna cu parintii, sotii Vasile si Ioana Iuga au decis sa mearga pe cai diferite in iarna anului 2008.
Totul a mers ca la carte, inclusiv partajul, pana cand a venit vorba de custodia copilului. Judecatoria din Dragomiresti a decis ca micutul sa ramana in grija tatalui, dat fiind faptul ca acesta are conditii materiale mult mai bune pentru a-l creste, dar avand la baza si o ancheta sociala, in urma careia psihologii au stabilit ca baietelul nu este atasat de mama sa si nici de bunicii materni.
Ioana Iuga a atacat cu recurs decizia Judecatoriei, astfel ca dosarul a ajuns in mainile magistratilor de la Tribunalul Maramures. Acestia din urma au decis ca minorul sa ramana in grija tatalui, in baza acelorasi date. Mama nu a renuntat si a contestat la Curtea de Apel Cluj si decizia Tribunalului. In procesul judecat la Cluj, Curtea de Apel i-a dat dreptate mamei.
Tatal crede, insa, ca judecatorii au fost influentati de faptul ca el nu s-a prezentat la proces.“Eu am fost in Anglia cand a avut loc procesul la Cluj, dar mi-am trimis avocata care mi-a spus ca nu a putut vorbi nimic. Oricum, am contestat sentinta de la Curtea de Apel”, a declarat Vasile Iuga.
Tatal copilului a facut un memoriu catre conducerea Curtii de Apel Cluj dar si catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in care cere rejudecarea acestui caz si, implicit, custodia copilului. “ Sunt dispus sa merg chiar si pana la Strasbourg pentru a demonstra ca legile nu se aplica in Romania. Copilul nu poate sa ramana la mama lui, pentru ca in primul rand micutul nu doreste acest lucru si, in al doilea rand, ea e bolnava psihic” a adaugat hotarat Vasile.
Tatal micutului spune ca de un an a cheltuit peste o suta de milioane lei (vechi) pentru acest proces, dar nu banii conteaza in optiunea lui, ci copilul pe care si-l doreste foarte mult. Am incercat sa luam legatura si cu Ioana Vlad, fosta sotie a lui Iuga si mama micutului. Aceasta nu a putut fi insa contactata telefonic la nici unul dintre numerele de telefon pentru a ne declara pozitia pe care o are in acest sens.
Sursa: Calin Dragomir