Marţi, 20 decembrie, în jurul orei 07.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil de pe strada Pășunii din municipiu un bărbat tulbură liniștea și ordinea publică
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, la etajul 4 al unui imobil, un bărbat ascultă muzică la intensitate ridicată și aruncă cu obiecte de la geamul apartamentului în stradă, motiv pentru care s-a procedat la stabilirea unui perimetru de siguranță pentru a proteja cetățenii de obiectele aruncate de bărbat.
Totodată, acesta amenința că se va sinucide și a adresat expresii jignitoare forțelor de ordine prezente la fața locului.
S-a solicitat prezenta unui echipaj ISU pentru a forța ușa de acces în apartament unde s-a reușit imobilizarea bărbatului de 31 de ani, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Baia Mare pentru efectuarea cercetărilor. Ulterior acesta a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetul Marmației.
În cauză, se efectuează cercetări penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.