Ieri, 21 iunie, la ora 16.23, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați de către un bărbat de 44 de ani din Budești, despre faptul că tatăl său nu respectă ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele său.
La fața locului, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat de 72 de ani, care se afla la parterul imobilului de domiciliu, iar în aceeași locuință a fost identificată și victima împreună cu soția sa.
În fapt, la data de 20 iunie a.c., polițiștii au intervenit la un imobil din localitatea Budești, după ce au fost sesizați că bărbatul de 44 de ani, este amenințat cu un topor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare și au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatul de 72 de ani, era obligat să părăsească temporar imobilul de domiciliu și să păstreze o distanță minimă de 50 m față de fiul său și nora sa.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 47 alin. 2 din Legea 217/2003.