Scandal monstru între două clanuri dintr-o localitate din Maramureș! Două familii s-au luat la bătaie în plină stradă cu bâte și cuțite. Totul ar fi pornit de la live-urile făcute pe TikTok în care se amenințau reciproc cu bătaia.
Cele două tabere au început să se înjure şi să se ameninţe cu moartea. Un adolescent de doar 15 ani, împreună cu alţi doi bărbaţi au ameninţat o tânără de 24 de ani. Părinţii fetei au mers să-şi apere fata, însă nu singuri, ci împreună cu mai multe rude.
„Ieri 1 aprilie a.c., polițiștii Postului de Poliție Satulung au fost sesizați prin plângere de către o tânără de 24 de ani despre faptul că, în seara de 30 martie a.c, aflându-se în incinta domiciliului ei din localitatea Fersig, ar fi fost amenințată. Persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi un bărbat în vârstă de 47 de ani și doi tineri de 15 și 22 de ani”, a transmis IPJ Maramureş.