Un ONG are sediul acasa la Ioan Botis, iar sotia ministrului este consilier la acelasi ONG pentru un proiect finantat din fonduri UE prin Ministerul Muncii, reprezentantul Guvernului mentionand ca ar putea sa demisioneze daca aceasta se dovedeste a fi o problema de moralitate.
Potrivit site-ului timponline.ro, Asociatia Parteneriat Euroactiv Bistrita are sediul pe strada Closca nr. 3 din Bistrita, adresa la care locuieste si ministrul Ioan Botis. Aceasta asociatie a participat vineri la Bursa locurilor de munca, organizata de AJOFM Bistrita, fiind reprezentata de Alina Capraru, sefa de cabinet a deputatului Ioan Nelu Botis. Organizatia implementeaza un proiect numit “Sansa la demnitate”, finantat de Uniunea Europeana, Guvernul Romaniei si Fondul Social European POSDRU 2007-2013.
Asociatia are la dispozitie 2,13 milioane de lei (21 de miliarde de lei vechi) din care 1,9 milioane de lei fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, 187.700 de lei bani de la bugetul national (circa 2 miliarde de lei vechi). Contributia beneficiarului este de 44.000 de lei.
„Nu sunt in aceasta asociatie. Nu am nicio calitate. Asociatia are un sediu pe strada Industriei si pana isi termina sediul au un sediu la mine, dar nu in baza unui contract. Stau acolo temporar. Nu sunt asociat, nu sunt membru”, a declarat ministrul Muncii Ioan Botis, citat de realitatea.net.
„Eu personal nu primesc niciun ban. Sotia are statut de consilier acolo pe proiect. Primeste bani pe acel proiect cu finantare europeana. Sotia mea nu este beneficiar direct. Este vorba de o asociatie acare are acest contract. Sotia mea este platita in calitate de consilier”, a spus Botis.
Ministrul Muncii a precizat ca nu exclude sa demisioneze daca se va dovedi ca exista vreo problema de moralitate.
„Daca este o problema de moralitate, voi face acest lucru. Daca va fi considerata o problema, aceasta va fi solutia. Lasati-mi timp de gandire si va voi da un raspuns”, a mentionat ministrul.
Botis considera, potrivit Realitatea TV, ca in aceasta situatie nu exista niciun fel de conflict de interese.
Sursa: Mediafax