O femeie din Salistea de Sus a ajuns vineri, 9 decembrie, in spital cu rani grave dupa ce a fost luata la pumni de sotul ei. Acum, barbatul este cercetat pentru vatamare corporala.
Scandalul a izbucnit vineri, in jurul orei 16,00, in familia din Salistea de Sus. Politistii din localitate chemati la fata locului au gasit-o pe Maria D., in varsta de 39 de ani, in stare grava si au transportat-o la spital.
Cercetarile oamenilor legii au relevat faptul ca Grigore D., in varsta de 36 de ani, cunoscut cu un comportament violent, pe fondul unor discutii in contradictoriu cu sotia sa, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, provocandu-i rani grave.
In urma examinarii medico-legale s-a stabilit ca femeia prezinta leziuni traumatice care necesita pentru vindecare 25 – 30 de zile de ingrijiri medicale.
Barbatul este cercetat in stare de libertate pentru vatamare corporala grava.
Sursa: I.O.