La Palatul Administrativ a avut vineri, 16 februarie, o ședință de lucru cu privire la respectarea modului de aplicare a prevederilor Codului Fiscal, referitoare la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Au participat la întâlnire conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, conducerea societății Weidmuller, reprezentanți ai salariaților, sindicatului, sindicatului afiliat la Cartel Alfa, avocatul societății și președintele filialei maramureșene a Uniunii Naționale ”Cartel Alfa”.
Prefectul Vasile Moldovan a spus: ”Conform legislației în vigoare, reprezentantul Guvernului în teritoriu acționează pentru asigurarea climatului de pace socială, menținerea unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale. În acest context am solicitat această întâlnire, în care am constatat că drepturile salariaților au fost respectate.”
Directorul general al Weidmuller Interface România SRL, Angela Șandor, a menționat că au fost majorate salariile brute pentru a se păstra ierarhizarea între nivelurile salariale și a nu fi reduse salariile nete. Prevederile legii au fost aplicate la salariul de bază, de la 1 ianuarie 2018 și comunicată la ITM Maramureș, iar bonusurile au crescut pentru ca angajații să nu aibă de pierdut.
Reprezentantul sindicatului afiliat la ”Cartel Alfa”, Câmpan Bianca, a făcut referire și la alte revendicări, care nu sunt de natură financiară și care au contribuit la protestul spontan.
Președintele filialei maramureșene a ”Cartel Alfa”, Florin Hossu, a menționat că nu va încuraja și susține acțiuni ilegale din partea salariaților. ”Contractul colectiv de muncă este încheiat, sindicatul nu are o problemă cu conducerea societății, iar problemele organizatorice pot fi rezolvate”, a declarat liderul sindical maramureșean.
Reprezentantul societății comerciale la nivel global, Thomas Kipke, a precizat că în fiecare fabrică din companie se respectă legislația din țara unde își desfășoară activitatea. Compania a investit în România și va comunica cu angajații firmei pe baza bunei credințe și a legislației existente.
Prefectul Vasile Moldovan a afirmat că este necesar ca revendicările organizatorice să fie depuse în scris de către angajați la conducerea unității, iar aceștia să înțeleagă că prin dialog vor fi rezolvate în timp.