În acest început de aprilie, militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au acţionat pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi a stării de normalitate, au fost solicitaţi să intervină în situaţii de încălcare a prevederilor legale şi au aplicat sancţiuni contravenţionale cu amenzi. Dintre aceste situaţii amintim următoarele:
Duminică, 1 aprilie a.c., în jurul orelor 10:50, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în faţa unui imobil de pe bulevardul Bucureşti din Baia Mare, unde un tânăr din Baia Mare cu vârsta de 29 de ani, a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă. De asemenea, în jurul orelor 12:40, jandarmii au surprins un tânăr de 21 de ani din Baia Mare care în faţa unei biserici de pe strada Păşunii din Baia Mare, a apelat în mod repetat la mila enoriaşilor, cerând diferite sume de bani sau bunuri iar la solicitarea jandarmilor de a prezenta date cu privire la identitatea sa, acesta a refuzat.
Marţi, 03 aprilie a.c., în jurul orelor 19:30, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în faţa unui local public de pe bulevardul Unirii din Baia Mare, unde un bărbat de 36 de ani din Baia Mare, a adresat injurii angajaţilor şi agenţilor de pază.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.
De cand dau amenzi jandarmii??! Jandarmii sunt antrenati pentru a interveni in cazuri in care politia cere ajutor sau in situatii critice! Si lenesii aia din Politia Locala pentru ce p..a calului primesc salar,pentru stat pe scaun sau plimbat prin oras cu masina pe banii nostri?! Pai daca nu fac nimic oricum,desfiintati-i si gata,nu mai aruncati banii pe geam!!