Jandarmii aflaţi în serviciu pe raza judeţului Maramureş la acest sfârşit de săptămână au constatat mai multe abateri de la normele legale şi au acţionat pentru asigurarea stării de normalitate, potrivit competenţelor.
În municipiul Baia Mare, în ziua de sâmbătă 07 iulie a.c., în jurul orelor 20:30, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pe Aleea Mărăşti pentru faptul că trei bărbaţi, unul din localitatea Năsăud, judeţul Bistriţa Năsăud iar ceilalţi doi din Seini şi din Baia Mare, au tulburat ordinea publică provocând scandal.
De asemenea, pe raza localităţii Sighetu Marmaţiei, duminică 08 iulie a.c., în jurul orelor 03:00, jandarmii aflaţi în serviciu au intervenit pe strada 22 Decembrie 1918 pentru faptul că un bărbat din localitate cu vârsta de 59 de ani, a tulburat liniştea publică prin strigăte şi larmă iar pe aceeaşi stradă, în jurul orelor 14:00, jandarmii au surprins un cetăţean care consuma băuturi alcoolice provocând indignarea cetăţenilor aflaţi în acel loc.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.