ORDIN Nr. 2879/967/2020 din 29 mai 2020
privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii
EMITENT: MINISTERUL CULTURII – Nr. 2.879
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII – Nr. 967
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 460 din 29 mai 2020
Văzând Referatul de aprobare nr. 3.332 din 29.05.2020 al Ministerului Culturii şi nr. 3.290 din 29.05.2020 al Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
ţinând cont de prevederile art. 1 pct. 3 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020,
luând în considerare prevederile art. 2 şi 8 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 26/2020 privind propunerea de modificare/completare/relaxare a măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 dispuse pe durata stării de alertă,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul culturii şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Instituţiile publice şi operatorii economici care derulează activităţi în sectorul cultural creativ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Nerespectarea de către instituţiile publice şi operatorii economici care derulează activităţi în sectorul cultural creativ a măsurilor prevăzute în anexa la prezentul ordin se constată, conform competenţelor, de către personalul împuternicit de Ministerul Sănătăţii şi se sancţionează, în conformitate cu prevederile art. 30 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 2.855/830/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 16 mai 2020.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul culturii,
Bogdan Gheorghiu
Ministrul sănătăţii,
Nelu Tătaru
ANEXĂ
MĂSURI
pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii
CAPITOLUL I
Măsuri şi reguli pentru activitatea muzeelor şi galeriilor de artă
1. Măsuri care privesc angajaţii şi răspunderea individuală; angajaţii vor respecta măsurile de precauţie universal valabile:
a) portul obligatoriu al măştii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARSCoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) îşi vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfăşurării activităţii este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum şi în cazul în care află că au fost infectaţi ei înşişi;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul vizitator:
a) coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală, din judeţul/regiunea în care se află muzeul sau galeriile de artă;
c) se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces în muzeu;
d) accesul în muzeu sau în galeria de artă se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 2 m, se vor monta marcaje;
e) limitarea accesului publicului vizitator astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 2 m între oricare două persoane, dar fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
f) stabilirea unor fluxuri de vizitare unidirecţionale pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
g) accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării măştii (medicală/non-medicală) pe toată durata vizitei în muzeu. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
h) limitarea vizitei la un interval de timp de 2 ore în muzeu sau galerie de artă;
i) vizitatorii îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;
j) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrarea în muzeu sau în galeria de artă;
k) la intrarea în muzeu sau în galeria de artă se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
l) termometrizarea noncontact a vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în muzeu sau în galeria de artă;
m) plasarea de paravane despărţitoare la ghişeele muzeului;
n) încurajarea utilizării plăţii cu cardul;
o) interzicerea reutilizării pliantelor, broşurilor şi a altor materiale informative în format fizic;
p) dezinfecţia zilnică şi ori de câte ori este nevoie a suprafeţelor cu produse dezinfectante avizate;
q) interzicerea utilizării aparatelor de audio-guide;
r) aerisirea zilnică şi ori de câte ori este nevoie a încăperilor;
s) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii, şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;
t) restricţionarea accesului în sălile de expoziţie cu suprafeţe mici;
u) interzicerea accesului la cafeneaua/bistroul muzeului sau a galeriei de artă, acolo unde acestea există;
v) restricţionarea grupurilor de vizitatori, tururilor ghidate, evenimentelor publice şi/sau private;
w) restricţionarea accesului la zone de picnic şi spaţii de joacă organizate în spaţiile în aer liber, acolo unde acestea există.
3. Măsuri care privesc angajatorii:
a) triajul observaţional al angajaţilor nu permite prezenţa la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
b) termometrizarea noncontact zilnică, la intrarea în serviciu – angajaţii cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimişi acasă;
c) angajaţii muzeului vor purta mască (medicală/nonmedicală);
d) se va asigura distanţa fizică între angajaţi de minimum 2 m;
e) acordarea pauzelor de masă eşalonat, cu respectarea distanţei sociale de minimum 1,5 m;
f) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieşire din incintă şi pentru a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp în incintă.
4. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:
a) asigurarea distanţei de minimum 1,5 m între angajaţii care lucrează la birouri orientate faţă-spate şi spate-spate;
b) pentru birourile deschise orientate faţă-faţă, asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu produse dezinfectante avizate;
c) dezinfecţia suprafeţelor de lucru la începerea serviciului şi apoi o dată la 4 ore;
d) acordarea pauzelor de masă eşalonat, cu respectarea distanţei fizice de minimum 1,5 m;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii, şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului.
CAPITOLUL II
Măsuri şi reguli pentru activitatea bibliotecilor
1. Măsuri care privesc angajaţii şi răspunderea individuală; angajaţii vor respecta măsurile de precauţie universal valabile:
a) portul obligatoriu al măştii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARSCoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă au simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) îşi vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfăşurării activităţii este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum şi în cazul în care află că au fost infectaţi ei înşişi;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul vizitator:
a) coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţul/regiunea în care se află biblioteca;
c) se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces;
d) limitarea accesului astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 2 m între persoane, se vor monta marcaje;
e) au obligaţia de a termometriza noncontact vizitatorii. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;
f) accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării măştii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
g) vizitatorii îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
h) vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrare;
i) se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
j) plasarea de paravane despărţitoare la ghişee/casierii;
k) încurajarea utilizării plăţii cu cardul;
l) dezinfecţia regulată a suprafeţelor;
m) aerisirea periodică a încăperilor;
n) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;
o) restricţionarea accesului în sălile de lectură cu suprafeţe mici;
p) interzicerea accesului la cafenea/bistro, acolo unde acestea există;
q) sunt interzise evenimentele publice şi/sau private;
r) restricţionarea activităţilor culturale şi de educare în biblioteci;
s) asigurarea amenajării biroului de la recepţie astfel încât să existe mai multe staţii de lucru separate, aflate la cel puţin 1,5 metri una de alta, şi fiecare angajat să aibă locul său;
t) recepţia şi birourile de împrumut vor trebui să aibă instalate ecrane de protecţie;
u) se vor monta marcaje în apropierea biroului pentru a impune respectarea unei distanţe de cel puţin 1 metru între utilizatori;
v) se va stabili şi implementa un plan de trafic pentru a limita aglomerările şi pentru respectarea distanţării impuse;
w) organizarea rezervărilor documentelor se va putea face prin telefon, e-mail, site etc., cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărţilor, pentru a elimina formarea de aglomerări de cititori;
x) în vederea limitării numărului de persoane care ating un obiect, personalul bibliotecii va merge la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator;
y) accesul în sălile de lectură va fi redus, cu respectarea prevederilor referitoare la distanţarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 1,5 m între oricare 2 persoane sau 4 m2 pentru fiecare vizitator;
z) accesul la calculatoare în bibliotecă va fi limitat, cu respectarea normelor de distanţare socială, iar în lipsa unui protocol de dezinfectare se recomandă anularea acestui serviciu;
aa) se recomandă o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecţia acestora nu este posibilă;
bb) restituirea documentelor împrumutate şi împrumutul de documente se vor face cu respectarea următoarelor reguli:
(i) documente (cărţi, reviste etc.) pe hârtie fără elemente din plastic: minimum 3 zile de carantină;
(ii) documente pe hârtie (monografii sau periodice) cu coperte laminate: 10 zile de carantină; sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, înainte de a intra din nou în circulaţie, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafaţa de hârtie;
(iii) documente din plastic (CD, DVD etc.): 10 zile de carantină sau dezinfecţie cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, dacă sunt documente din hârtie în acel CD sau DVD (broşuri, cutii din carton etc.), apoi pot fi puse la raft;
cc) documentele care au rămas în bibliotecă şi care nu au fost manipulate în timpul izolării pot fi manipulate în continuare fără a mai fi dezinfectate în vederea reluării operaţiunilor;
dd) în absenţa unei camere de carantină se va aranja un spaţiu specific (o parte din depozit sau din sala de lectură care poate fi uşor adaptat şi izolat), cu rafturi şi/sau mese disponibile pe care să se stocheze documente, asigurându-se faptul că acel spaţiu nu este accesibil pentru public;
ee) toate operaţiunile de manipulare, carantină, dezinfecţie şi curăţenie vor trebui să fie executate de personalul din bibliotecă echipat cu echipament de protecţie.
3. Măsuri care privesc angajatorii:
a) vor efectua triajul observaţional al angajaţilor şi nu vor permite prezenţa la locul de muncă a persoanelor care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
b) termometrizarea zilnică, la intrarea în serviciu – angajaţii cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimişi acasă;
c) angajaţilor li se vor asigura măşti (medicală/nonmedicală);
d) nu vor obliga angajaţii să se prezinte la muncă dacă aceştia prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
e) se va asigura distanţa fizică între angajaţi de minimum 2 m;
f) acordarea pauzelor de masă eşalonat, cu respectarea distanţei sociale de minimum 1,5 m;
g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrarea/ieşirea din incintă şi pentru a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp în incintă.
4. Măsuri pentru personalul care lucrează în birouri:
a) asigurarea distanţei de minimum 1,5 m între angajaţii care lucrează la birouri orientate faţă-spate şi spate-spate;
b) pentru birourile deschise orientate faţă-faţă asigurarea separării acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu soluţii dezinfectante avizate pe bază de alcool;
c) dezinfecţia suprafeţelor de lucru la începerea serviciului şi apoi o dată la 4 ore;
d) acordarea pauzelor de masă eşalonat, cu respectarea distanţei fizice de minimum 1,5 m;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii, şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului.
CAPITOLUL III
Măsuri şi reguli pentru activitatea librăriilor
1. Măsuri ce privesc personalul din librării; angajaţii vor respecta măsurile de precauţie universal valabile:
a) portul obligatoriu al măştii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARSCoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) îşi vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfăşurării activităţii este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum şi în cazul în care află că au fost infectaţi ei înşişi;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc angajatorii:
a) angajaţilor li se vor asigura măşti (medicale/nonmedicale);
b) vor efectua triajul observaţional al angajaţilor şi nu vor permite prezenţa la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
c) termometrizarea zilnică la intrarea în serviciu – angajaţii cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimişi acasă;
d) nu vor obliga angajaţii să se prezinte la muncă dacă aceştia prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
e) se va asigura distanţa fizică între angajaţi de minimum 2 m;
f) acordarea pauzelor de masă eşalonat, cu respectarea distanţei sociale de minimum 1,5 metri;
g) decalarea programului de lucru pentru a evita aglomerările la intrare/ieşire din incintă şi pentru a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp în incintă.
3. Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea activităţii cu publicul se va face doar dacă librăria:
(i) îşi desfăşoară activitatea în centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, şi are o suprafaţă sub 500 mp;
(ii) are accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
(iii) beneficiază de spaţiu suficient pentru a asigura regulile de distanţare socială;
(iv) desfăşoară activităţi exclusiv de comerţ cu amănuntul, fără zonă de staţionare.
c) se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces;
d) pentru limitarea accesului se vor monta marcaje astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 2 m între persoane;
e) accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării măştii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
f) igienizarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
g) se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
h) plasarea de paravane despărţitoare la casierii;
i) încurajarea utilizării plăţii cu cardul;
j) dezinfecţia zilnică şi de câte ori este nevoie a suprafeţelor;
k) aerisirea zilnică şi de câte ori este nevoie a încăperilor;
l) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectuează nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârşitul săptămânii, şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;
m) interzicerea accesului la cafenea/bistro acolo unde acestea există;
n) sunt interzise evenimentele publice şi/sau private;
o) restricţionarea accesului la zone de picnic şi spaţii de joacă organizate în spaţiile în aer liber, acolo unde acestea există.
CAPITOLUL IV
Măsuri şi reguli în domeniul producţiei de film şi audiovizual
1. Activităţile de producţie cinematografică fac parte din categoria serviciilor cu potenţial mediu-ridicat de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
2. Măsuri care privesc angajaţii şi răspunderea individuală:
a) portul obligatoriu al măştii (medicală/nonmedicală), care trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) acesta nu se prezintă la locul de muncă şi contactează medicul de familie;
c) izolare la domiciliu, în cazul în care a intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 şi anunţarea direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă şi săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) şi evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuşi de unică folosinţă.
3. Măsuri care privesc angajatorul:
a) elaborarea instrucţiunilor proprii pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcţie de programul de lucru, specificul activităţii desfăşurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc şi vor emite recomandări privind necesitatea purtării măştii pentru angajaţi, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate;
c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă;
d) reluarea activităţii se va face gradual, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală, din judeţul/regiunea în care se află locaţia filmării;
e) plasarea, la loc vizibil, de anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces în platou;
f) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum şi efectuarea triajului observaţional zilnic la intrarea în platou/spaţiul de filmare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum şi a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3°C se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2 – 5 minute de repaus;
g) organizarea spaţiului de lucru astfel încât să permită menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între oricare două persoane;
h) pentru filmările desfăşurate în interior, limitarea numărului de persoane, în funcţie de suprafaţa platoului de filmare astfel încât fiecare persoană să aibă o suprafaţă aferentă de 4 m2 de spaţiu;
i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
j) plasarea de dispensere cu soluţii dezinfectante atât la intrarea în platoul de filmare, în rulotele individuale, cât şi în spaţiile comune;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecţia zilnică şi de câte ori este nevoie a suprafeţelor utilizate de mai mult de o persoană, cu substanţe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, microfoane, walkie-talkie, căşti etc. Dacă materialele şi echipamentul aferente filmării sunt achiziţionate/închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curăţare şi igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea şi proprietăţile materialelor şi echipamentelor;
n) restricţionarea scenelor care implică un număr mare de persoane pe o suprafaţă restrânsă;
o) scenele de interior cu o distribuţie mai mare de 10 persoane se vor filma doar dacă este posibilă menţinerea distanţei fizice;
p) contactul fizic între actori va fi limitat;
q) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanţă mai mică de 1,5 m);
r) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate şi băuturi răcoritoare pentru consum individual;
s) mesele se vor servi în porţii individuale, cu menţinerea distanţei fizice de 1,5 m;
t) încăperile în care se desfăşoară activitate vor fi aerisite periodic;
u) în cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se va efectua nebulizare o dată pe săptămână, în afara programului de lucru şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului.
4. Măsuri de precauţie speciale:
a) se va evita prezenţa îndelungată la filmare a actorilor din grupele de risc (de exemplu, vârsta peste 65 ani şi/sau boli cronice asociate);
b) machiajul şi coafura se vor efectua cu respectarea precauţiunilor universale: menţinerea distanţei fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor şi dezinfecţia suprafeţelor înainte şi după şedinţa de machiaj/coafor;
c) se vor organiza spaţii de machiaj şi vestiare separate pentru actori şi figuraţie;
d) asistenţa la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;
e) vestiarele vor fi dezinfectate regulat;
f) se recomandă folosirea transportului individual, cu autoturism personal, pe cât posibil. În cazul în care se va utiliza transport organizat, pentru mai multe persoane, se vor respecta regulile obligatorii pentru persoanele care folosesc mijloacele de transport în comun;
g) pe toată perioada producţiei, se recomandă limitarea la strictul necesar a deplasărilor personale ale membrilor echipei;
h) în situaţia extraordinară în care un membru al echipei dezvoltă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei şi organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore;
(iii) după aerisirea spaţiului se realizează curăţenia, precum şi spălarea şi dezinfecţia riguroasă a respectivei încăperi;
(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare încăpere;
i) în situaţia în care o persoană suspectă sau confirmată COVID a fost prezentă în una sau mai multe locaţii de producţie, într-un interval mai scurt de 7 de zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
j) pentru activitatea desfăşurată în birourile companiilor de producţie, se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii la locul de muncă în condiţii de securitate şi sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
k) pentru cetăţenii străini, sosiţi în România, membri ai echipelor de filmare, se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceştia vor face dovada testării negative la sosirea în ţară şi un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2 – 5 zile de la sosirea în ţară sau imediat în cazul apariţiei simptomelor de boală respiratorie.
CAPITOLUL V
Măsuri şi reguli pentru evenimentele/acţiunile culturale organizate în aer liber, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
1. Prezentul document conţine un set de măsuri şi reguli cu privire la standardul minim aplicabil pentru evenimentele şi acţiunile culturale organizate în aer liber (denumite în continuare evenimente). Persoanele care coordonează fiecare eveniment (de exemplu, organizator, director tehnic etc.) sunt responsabile de verificarea modalităţii de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecţie cu SARS-CoV-2 la locul de muncă.
2. Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toţi participanţii: spectator, artist, furnizor de servicii sau lucrător.
3. Prin evenimente sau acţiuni culturale se înţelege, fără a se limita la: teatru, dans, concert, proiecţie cinematografică, stand-up comedy, târg, expoziţie, workshop, conferinţă cu caracter cultural.
4. Măsuri care privesc angajaţii şi răspunderea individuală; angajaţii/voluntarii vor respecta măsurile de precauţie universal valabile:
a) portul obligatoriu al măştii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
b) în cazul în care angajatul are simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) acesta nu se prezintă la locul de muncă şi contactează medicul de familie;
c) izolare la domiciliu, în cazul în care a intrat în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 şi anunţarea direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
d) efectuarea frecventă a igienei mâinilor (cu apă şi săpun sau dezinfectant avizat pe bază de alcool) şi evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate; igienizarea regulată a mâinilor este preferabilă portului de mănuşi de unică folosinţă;
e) măsurile de distanţare socială nu ar trebui să cauzeze alte condiţii de lucru nesigure pentru echipele tehnice şi de producţie (de exemplu, ridicarea pieselor de echipament care necesită mai multe persoane etc.).
5. Măsuri care privesc angajatori şi organizatori:
a) elaborarea instrucţiunilor propriilor pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcţie de programul de lucru, specificul activităţii desfăşurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc şi vor emite recomandări privind necesitatea purtării măştii pentru angajaţi, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate;
c) responsabilul SSM va efectua instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă;
d) angajaţilor/voluntarilor li se va asigura echipamentul de protecţie necesar (mască, mănuşi, viziere etc.);
e) reluarea activităţii se va face gradual, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţul/regiunea în care va avea loc evenimentul;
f) plasarea, la loc vizibil, de anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces în cadrul delimitat aferent evenimentului;
g) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum şi efectuarea triajului observaţional zilnic la intrarea în zona delimitată a evenimentului pentru echipa de organizare, echipa artistică şi pentru public. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată) şi nici al celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2 – 5 minute de repaus; angajaţii cu temperatura peste 37,3°C vor fi trimişi acasă;
h) organizarea spaţiului de lucru astfel încât să permită menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între oricare două persoane;
i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
j) plasarea de dispensere cu soluţii dezinfectante la intrare în spaţiul delimitat al evenimentului;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecţia frecventă a suprafeţelor utilizate de mai mult de o persoană cu substanţe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentul tehnic: camere de filmare, lavaliere, microfoane, walkie-talkie, căşti etc. Dacă materialele şi echipamentul sunt achiziţionate/închiriate, trebuie stabilit într-un protocol împreună cu fiecare furnizor procedura de curăţare şi igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea şi proprietăţile materialelor şi echipamentelor;
n) se vor evita scenele cu contact apropiat îndelungat (mai mult de 15 minute, la o distanţă mai mică de 1,5 m);
o) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate şi băuturi răcoritoare pentru consum individual;
p) mesele se vor servi în porţii individuale, cu menţinerea distanţei fizice de 1,5 m;
q) în situaţia extraordinară în care un membru al echipei de organizare sau artistice prezintă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei şi organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore;
(iii) după aerisirea spaţiului, se realizează curăţenia, precum şi spălarea şi dezinfecţia riguroasă a respectivei zone de activitate;
(iv) în cazul în care persoana a petrecut mai mult timp, în egală măsură, în mai multe încăperi, se va aplica procedura de la pct. (iii) pentru fiecare zonă de activitate;
r) în situaţia în care o persoană suspectă sau confirmată COVID-19 a fost prezentă în una sau mai multe zone de activitate, într-un interval mai scurt de 7 zile, se aplică procedura prevăzută anterior;
s) pentru activitatea desfăşurată în birourile organizatorilor de evenimente se vor aplica măsuri conform Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii nr. 3.577/831/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţii la locul de muncă în condiţii de securitate şi sănătate în muncă, pe perioada stării de alertă;
t) pentru cetăţenii străini sosiţi în România, membri ai echipei artistice sau de organizare de evenimente, se va acorda o derogare specială de la măsura de izolare la domiciliu/carantinare de 14 zile. Aceştia vor face dovada testării negative la sosirea în ţară şi un al doilea test va fi efectuat în România în termen de 2 – 5 zile de la sosirea în ţară sau imediat în cazul apariţiei simptomelor de boală respiratorie.
6. Recomandări pentru organizatorii de evenimente culturale:
a) modificarea aşteptărilor publicului. Menţionări repetate pentru măsuri de siguranţă: pe social media, pe bilete, semnalizare la locul evenimentului, e-mail etc.;
b) emiterea de bilete cu acces orar pentru fiecare participant pentru evitarea aglomeraţiei la intrarea în spaţiul delimitat;
c) fiecare organizator are obligaţia de a întocmi procedurile necesare referitoare la situaţia în care unei persoane sau unui grup nu i se permite accesul la eveniment în urma triajului epidemiologic. Fiecare organizator are obligaţia de a informa şi instrui angajaţii/voluntarii şi agenţii de pază cu privire la această procedură;
d) organizatorii şi administratorii spaţiului gazdă îşi vor împărţi responsabilităţile pentru diferite activităţi şi proceduri legate de sănătate şi siguranţă printr-un acord scris încheiat între cele două părţi;
e) delimitarea clară a spaţiului în care se va desfăşura evenimentul.
7. Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţul/regiunea în care se desfăşoară evenimentul;
c) la intrare se va efectua un triaj observaţional şi nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
d) se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică;
e) accesul în spaţiu se face cu respectarea de către participanţi a distanţării de minimum 1,5 m, prin montarea de marcaje;
f) limitarea accesului publicului astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 1,5 m între persoane, dar nu mai mult de 500 de persoane;
g) termometrizarea spectatorilor/vizitatorilor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaţie;
h) accesul publicului va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
i) persoanele îşi vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare;
j) stabilirea unor fluxuri de intrare/ieşire separate, unice pentru facilitarea menţinerii distanţei fizice;
k) limitarea evenimentului la un interval de timp de 4 ore;
l) accesul se face pe timpi cu până la o oră înainte pentru a evita aglomeraţia. Timpul ar trebui să fie menţionat pe biletul fiecărui participant, dacă acest lucru este posibil;
m) plasarea de paravane despărţitoare la casele de bilete/ghişee, acolo unde este cazul;
n) încurajarea utilizării plăţii contactless cu cardul sau telefonul;
o) interzicerea reutilizării pliantelor, broşurilor şi altor materiale informative în format fizic;
p) dezinfecţia zilnică şi ori de câte ori este nevoie a suprafeţelor cu produse dezinfectante avizate;
q) pe cât posibil, biletele ar trebui scanate, se va evita ruperea sau atingerea biletelor;
r) organizarea cozilor la intrarea/ieşirea din locaţie prin marcaje care să indice distanţa fizică regulamentară de 1,5 m între persoane.
8. Măsuri care privesc spaţiul/locul:
a) organizarea spaţiului astfel încât să permită menţinerea distanţei fizice de 2 m între persoane, dar nu mai mult de 500 de persoane;
b) în cazul în care locaţia este organizată cu scaune mobile (sau pufuri), acestea vor fi poziţionate de către organizator la o distanţă de 2 m între ele;
c) în cazul în care locaţia dispune de gradene, organizatorul va marca pe acestea locurile disponibile, la o distanţă de 2 m între ele;
d) în cazul în care locaţia nu dispune de scaune sau gradene şi este liberă (iarbă, pământ, zgură etc.), iar publicul vine cu propriile pături sau perne, organizatorul va marca solul astfel încât să creeze spaţii care să respecte distanţarea socială pentru fiecare persoană, precum şi spaţii mai mari pentru familii şi/sau grupuri de până la 3 persoane;
e) prin excepţie de la prevederile lit. a), b), c), menţinerea distanţei fizice de 2 m între persoane nu se aplică pentru membrii aceleaşi familii şi/sau grupuri de până la 3 persoane;
f) difuzarea de comunicate audio, atât înainte de începerea spectacolului, cât şi pe timpul pauzei, adaptate spaţiului respectiv de desfăşurare a spectacolului/evenimentului;
g) dezinfectarea cu substanţe biocide autorizate a tuturor scaunelor, pufurilor etc. după şi/sau înaintea fiecărei proiecţii;
h) în cazul utilizării toaletelor se va respecta distanţa obligatorie de minimum 1,5 m;
i) punerea la dispoziţie a unui număr rezonabil de toalete, unde este posibil, pentru evitarea aglomeraţiei. În cazul toaletelor ecologice, se recomandă să existe lavoare cu apă şi săpun în proximitatea acestora;
j) dedicarea unor toalete strict copiilor şi/sau familiilor cu copii, acolo unde acest lucru este posibil;
k) punerea la dispoziţie a unui număr rezonabil de recipiente/coşuri de gunoi cu capac dedicate exclusiv aruncării măştilor de protecţie;
l) dezinfectarea toaletelor cu substanţe biocide autorizate, înainte şi după fiecare proiecţie/spectacol şi/sau la fiecare 4 ore;
m) asigurarea permanentă a substanţelor şi materialelor de curăţenie/igienizare necesare în locaţie;
n) asigurarea personalului de curăţenie, instruit profesional, într-un număr suficient.
9. Măsuri legate de consumul de mâncare şi băutură în locaţie; se interzice consumul de mâncare şi băutură în locaţie, în afară de:
a) băutură în recipiente individuale, cu capac. Se interzice folosirea paielor de unică folosinţă;
b) mâncare ambalată individual, sigilată, conform normelor în vigoare.
10. Măsuri care privesc prestaţii artistice, unde este aplicabil:
a) accesul şi evacuarea echipelor de organizare, lucrătorilor şi artiştilor se vor realiza prin locuri/porţi separate de cele pentru spectatori şi/sau la intervale orare diferite;
b) artiştii interpreţi sau executanţi ar trebui să îşi aducă propriile microfoane, instrumente, căşti şi alte echipamente pe care le folosesc;
c) aceleaşi reguli de distanţare socială se impun şi zonei de backstage;
d) se vor asigura timpi adiţionali pentru dezinfectarea spaţiilor de backstage folosite de echipe diferite;
e) dacă scena se situează la acelaşi nivel cu spectatorii, distanţa între interpreţi şi public va fi de cel puţin 3 m. Dacă scena este mai sus decât spectatorii, distanţa minimă va fi de 4 m;
f) scena va fi marcată cu pătrate vizibile de 4 mp pentru a sprijini distanţarea dintre artişti;
g) scena va avea o dimensiune suficient de mare pentru ca actul artistic să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi distanţarea socială să poată fi respectată;
h) toate măsurile de siguranţă şi sănătate vor fi respectate şi în timpul repetiţiilor şi probelor etc.;
i) se va evita prezenţa îndelungată a artiştilor din grupele de risc (de exemplu vârsta peste 65 ani şi/sau boli cronice asociate);
j) machiajul şi coafura se vor efectua cu respectarea precauţiunilor universale: menţinerea distanţei fizice, limitarea contactului apropiat, igienizarea mâinilor şi dezinfecţia suprafeţelor înainte şi după şedinţa de machiaj/coafor;
k) asistenţa la echipare/îmbrăcare va fi limitată la minimum posibil;
l) vestiarele vor fi dezinfectate cu substanţe biocide autorizate zilnic şi ori de câte ori este nevoie.
CAPITOLUL VI
Măsuri şi reguli pentru evenimentele de tip drive-in, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19
1. Măsuri care privesc angajaţii şi răspunderea individuală; angajaţii vor respecta măsurile de precauţie universal valabile:
a) portul obligatoriu al măştii (medicală/nonmedicală), care pentru o protecţie eficace trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul;
b) se vor izola la domiciliu în cazul în care au venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecţie cu virusul SARSCoV-2;
c) nu trebuie să se prezinte la muncă dacă prezintă simptomatologie de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată);
d) îşi vor informa fără întârziere superiorii în cazul în care află că o persoană cu care au avut contact în perioada desfăşurării activităţii este infectată/suspectă că ar fi infectată cu virusul SARS-CoV-2, precum şi în cazul în care află că au fost infectaţi ei înşişi;
e) spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie, evitarea atingerii feţei cu mâinile neigienizate.
2. Măsuri care privesc accesul şi contactul cu publicul:
a) coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
b) deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţul/regiunea în care se desfăşoară evenimentul;
c) se vor plasa la loc vizibil anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces;
d) accesul se face exclusiv cu autoturismul;
e) la intrarea în locaţie se verifică temperatura celor din autoturism de către personalul echipat cu echipament de protecţie. Sunt lăsate în incintă doar persoanele care au temperatura de maximum 37,3°C. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces;
f) parcarea va fi amenajată în aşa fel încât între autovehicule să se păstreze distanţa de 2 metri stânga/dreapta şi 2 metri faţă/spate;
g) pe parcursul evenimentului tip drive-in, spectatorii nu părăsesc autoturismul, cu excepţia cazului în care doresc să meargă la toaletă;
h) părăsirea de către spectatori a autoturismului conform lit. f) va fi permis numai în condiţiile purtării de mască (medicală/nonmedicală).
Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul;
i) distanţa fizică între spectatorii care au părăsit autoturismul pentru motivele excepţionale va fi de minimum 2 m;
j) toaletele şi mânerele uşilor de acces vor fi dezinfectate cu soluţii dezinfectante avizate pe bază de alcool, o dată pe oră;
k) spectatorii îşi pot dezinfecta mâinile cu dezinfectat avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziţie la intrarea în spaţiul delimitat evenimentului de tip drive-in;
l) încurajarea achiziţionării biletelor online;
m) se încurajează scanarea biletelor, pentru a evita atingerea sau ruperea acestora;
n) interzicerea reutilizării pliantelor, broşurilor şi a altor materiale informative în format fizic;
o) dezinfecţia regulată a suprafeţelor comune.
3. Măsuri care privesc angajatorii:
a) elaborarea instrucţiunilor propriilor pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcţie de programul de lucru, specificul activităţii desfăşurate, structura organizatorică, structura incintei;
b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc şi vor emite recomandări privind necesitatea purtării măştii pentru angajaţi, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate;
c) responsabilul cu securitatea şi sănătatea în muncă va efectua instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă;
d) angajaţilor/voluntarilor li se va asigura echipamentul de protecţie necesar (mască, mănuşi, viziere etc.);
e) reluarea activităţii se va face gradual, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală din judeţul/regiunea în care va avea loc evenimentul;
f) plasarea, la loc vizibil, de anunţuri scrise privind regulile de distanţare fizică şi cele de acces în cadrul delimitat aferent evenimentului;
g) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, precum şi efectuarea triajului observaţional zilnic la intrarea în zona delimitată a evenimentului pentru echipa de organizare. Nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3° C. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3° C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2 – 5 minute de repaus; angajaţii cu temperatura de peste 37,3° C vor fi trimişi acasă;
h) organizarea spaţiului de lucru astfel încât să permită menţinerea distanţei fizice de 1,5 metri între oricare două persoane, prin montarea de marcaje;
i) promovarea măsurilor de igienă individuală;
j) plasarea de dispensere cu soluţii dezinfectante avizate la intrare în spaţiul delimitat evenimentului de tip drive-in;
k) instruirea personalului privind măsurile de igienă;
l) dezinfecţia zilnică şi ori de câte ori este nevoie a suprafeţelor utilizate de mai mult de o persoană, cu substanţe biocide autorizate;
m) dezinfectarea echipamentului tehnic: camere de filmare, videoproiectoare, ecrane cu led, lavaliere, walkie-talkie, căşti, etc. Dacă materialele şi echipamentul sunt achiziţionate/ închiriate, trebuie stabilit un protocol împreună cu fiecare furnizor privind procedura de curăţare şi igienizare a acestora, astfel încât să nu fie afectate calitatea şi proprietăţile materialelor şi echipamentelor;
n) se va evita organizarea meselor cu bufet deschis. Se vor distribui alimente ambalate şi băuturi răcoritoare pentru consum individual;
o) mesele se vor servi în porţii individuale, cu menţinerea distanţei fizice de 1,5 m;
p) în situaţia extraordinară în care un membru al echipei de organizare prezintă simptome respiratorii în timpul programului de lucru, recomandările sunt următoarele:
(i) izolarea imediată de restul echipei şi organizarea transportului individual al acestuia la domiciliu şi contactarea medicului de familie;
(ii) încăperea în care respectiva persoană a petrecut timp îndelungat se închide şi se aeriseşte timp de 24 de ore, dacă este cazul;