Sute de fani ai echipei Manchester United au pătruns pe teren cu câteva ore înainte de meciul din Premier League cu FC Liverpool, duminică, şi au cerut plecarea proprietarilor americani, familia Glazer.
La arena Old Trafford, suporterii au ajuns şi la vestiare.
Un protest a avut loc şi în exteriorul hotelului în care au fost cazaţi jucătorii echipei United.
Protesteele au loc în contextul în care Manchester United a făcut parte din proiectul Superligii europene şi Joel Glazer era chiar vicepreşedinte al ligii.
Familia Glazer deţine clubul din Manchester din 2005.