Registrul Auto Român (RAR) a publicat câteva fotografii realizate la reprezentanța RAR Tulcea, unde un bărbat a venit să-și redobândească certificatul de înmatriculare cu o improvizație periculoasă. „La o primă vedere, ar putea părea că în fotografii sunt arcuri elicoidale “împănate” cu bucăți de cașcaval. De fapt, vedem rețeta perfectă prin care proprietarul unui vehicul și-a pus în pericol propria siguranță, dar și pe a celorlalți participanți la trafic”, se arată în postarea RAR pe Facebook.
Șoferul s-a prezentat la RAR cu mașină, după ce certificalul de înmatriculare îi fusese reținut la un control în trafic. La verificare, inspectorii RAR au făcut o descoperire greu de crezut: proprietarul mașinii, în loc să-și înlocuiască arcurile rupte, a pus bucăți de cauciuc între spire, sperând că improvizația periculoasă va oferi același răspuns ca o reparație. „În opinia noastră, improvizația este una periculoasă, de natură a afecta stabilitatea vehiculului, motiv pentru care acesta a fost respins de colegii de la Tulcea.”, scrie RAR pe Facebook. Totodată, instituția atrage atenția că astfel de improvizații pot pune viața în pericol.
Sursa foto: RAR / Facebook