Cei 50 de centimetri de zăpadă de pe pârtiile din Şuior au scos din case sute de amatori ai sporturilor de iarnă. Managerii de pensiuni se bucură în continuare de turişti şi spun că până acum a fost un sezon excelent.
“În momentul acesta stratul de zăpadă măsoară peste 70 de centimetri. Toate pârtiile sunt deschise, domeniul schiabil este de 3500 de metri”, a explicat Horea Buhan, marketing manager.
O urcare cu telescanul din Şuior costă 7,5 lei de adult în timpul săptămânii, respectiv 10 lei în weekend. Pentru copii, preţul este de 4 lei de luni până vineri şi cinci lei, sâmbătă şi duminică.