Vezi VIDEO
Nici iarna aceasta nu a fost abundenta in ninsori, astfel incat atat administratorii partiilor de schi din Maramures, cat si practicantii sporturilor de iarna au fost in suferinta cel putin pana in prezent. Prognozele meteo pentru a doua jumatate a lunii ianuarie nu sunt deloc optimiste pentru cei care asteapta zapada pe partiile de la Cavnic, Mogosa, Izvoare si chiar la Borsa.
Avantajati vor fi doar administratorii partiei de la Suior, care au facut o investitie importanta, de circa 2 milioane de euro, iar de saptamana viitoare vor porni tunurile de zapada, ceea ce ii va scuti de o grija si le va atrage schiori. Presedintele Asociatiei Transportatorilor de Persoane pe Cablu Maramures, Victor Vaum, a declarat ca este evident faptul ca nicio partie din judet nu mai poate rezista fara tunuri de zapada.
”Este o saracie de zapada in Maramures. Nu a nins suficient, dar inca din noiembrie s-ar fi putut pune tunurile de zapada in functiune daca ar fi existat pentru ca mercurul din termometre a coborat pana la limita necesara. Prin urmare, s-a dovedit ca sunt necesare instalatii pentru producerea zapezii si ca acestea ar fi putut crea conditii deosebite de schi. Tinand cont de numarul mare de amatori de schi, capabili sa plateasca biletul de transport pe cablu, investitia ar putea fi rezonabila pentru proprietarii de partii”, a declarat Victor Vaum, considerand ca Maramuresul ar avea de castigat de pe urma punerii in functiune a unor tunuri de zapada.
Presedintele Asociatiei Transportatorilor de Persoane pe Cablu Maramures a spus ca o dovada din rentabilitatea investitiei se va putea vedea la Suior si Mogosa, unde numarul schiorilor s-ar putea ”inzeci”, mai ales ca exista capacitati de cazare suficiente, iar amatorii sporturilor de iarna au si conditii foarte bune de cazare. El a recunoscut insa ca investitia este una mare, iar in conditiile actuale se poate face cu si mai mare greutate din cauza conditiilor de creditare.
Durata de amortizare a unei investitii in partiile din Romania este in jur de 20 de ani in Romania, potrivit calculelor, ceea ce ar putea descuraja. Sumele necesare sunt importante, situandu-se in jurul valorii de 10 milioane de euro. Victor Vaum a spus ca la Mogosa, de exemplu, o instalatie tip gondola pe o partie de 2.000 de metri ar costa in jur de 8 milioane de euro. De bun augur e faptul ca la Izvoare, spre Ignis, exista deja doua proiecte, unul de 9 milioane de euro, iar celalalt de 13 milioane de euro, sume in care sunt incluse toate costurile de amenjare a partiilor, inclusiv cu instalatii de producere a zapezii. Victor Vaum a aratat problema e rezolvabila si cu investitii mai mici pe partiile scurte, unde cu circa 100.000 de euro pot fi instalate doua tunuri de zapada care sa asigure conditii acceptabile de schi.
Sursa: Meda Muntean