Ministerul Agriculturii a atestat pana in prezent 480 de produse traditionale, judetele Brasov si Maramures aflandu-se in top cu 143, respectiv 56 de produse, in timp ce 15 judete nu detin niciun un produs atestat, a declarat Viorel Morarescu, director general in MADR.
„Pana la aceasta data avem atestate 480 de produse traditionale si alte 10 dosare in lucru. Reatestarea continua pana cand vom avea suficiente produse in piata, dar si in functie de solicitarile consumatorilor. Pot spune ca produsele atestate dupa noua legislatie sunt mult mai apreciate, iar cei care produc spun ca le-au crescut vanzarile cu 20-25%. Este foarte important ca acesti producatori nu fac rabat de la calitate”, a subliniat Viorel Morarescu.
Acesta a precizat ca in perioada urmatoare vor incepe verificarile in teren, „pe tot ceea ce inseamna trasabilitatea produsului”.
„Noi ii controlam anual pe producatorii traditionali, dar si in aceasta perioada, pe tot ceea ce inseamna trasabilitatea produsului: materie prima, procesare si reteta. Odata cu depunerea documentatiei trebuie sa verificam in teren ce scrie in caietul de sarcini, iar controalele sunt efectuate nu doar de Ministerul Agriculturii ci si de celelalte institutii implicate, respectiv Ministerul Sanatatii, ANPC si ANSVSA”, a mai spus directorul general in MADR.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, cele mai multe produse traditionale atestate sunt in judetul Brasov, respectiv 143 de produse, acesta fiind urmat de judetele Maramures, cu 56 de produse, Alba — 46, Arges — 33, Satu Mare — 26, Botosani — 23 si Covasna—20, etc.
„Din pacate, avem 15 judete care nu au niciun un produs atestat pana la aceasta data”, a mentionat Morarescu. Este vorba de judetele Bacau, Calarasi, Constanta, Caras Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Iasi, Ilfov, Mehedinti, Mures, Teleorman, Vaslui si Vrancea.
Totodata, cele mai multe produse traditionale atestate sunt cele din carne — 195, produsele din lapte — 120, paine, produse de panificatie si patiserie — 71, legume/fructe — 43, peste—18, bauturi — 30, alte produse — 3.
Datele MADR releva ca in anul 2014 au fost reatestate 309 produse pe noua legislatie, iar in 2015 — 171, iar alte 242 de dosare au fost respinse.
In ceea ce priveste produsele atestate conform retetelor consacrate, reprezentantul Ministerului Agriculturii afirma ca inregistrarea a fost ceva mai slaba, cu toate ca exista interes din partea producatorilor din industria alimentara.
„La produsele atestate conform retetelor consacrate stam un pic mai slab. Sunt doar 69 de produse. Din punctul meu de vedere ma asteptam la mai multe pana la aceasta data. Desi exista si aici foarte mult interes cred ca nu este cunoscuta foarte bine legislatia de catre producatori. Trebuie insa si o informare a consumatorilor pentru ca nu multi stiu ce sunt aceste produse consacrate si mai ales ca pot fi cumparate din marile lanturi de magazine din Romania. Pe partea asta avem 7 produse de panificatie atestate, 40 de produse din carne si 22 din lapte”, a adaugat Morarescu. Neamt, Prahova, Sibiu, Arges si Ilfov sunt judetele cu cele mai multe produse atestate conform retetelor consacrate.
La finele anului 2013, Romania era una dintre tarile din Uniunea Europeana cu cel mai mare numar de produse atestate la nivel national, insa dupa modificarea si inasprirea regulilor de atestare, numarul produselor traditionale romanesti s-a redus de aproape 10 de ori, de la 4.500 la 480 in prezent.
Conform conditiilor din noua legislatie, produsul traditional trebuie in primul rand sa fie fabricat pe teritoriul Romaniei, nu trebuie sa fie obtinut in mod industrial, nu trebuie sa contina aditivi alimentari, iar procesul tehnologic si modul de procesare al produselor trebuie sa aiba o caracteristica traditionala, cu o reteta transmisa din generatii.
Sursa: Agerpres