Directia Silvica Baia Mare va avea un director interimar cata vreme Pavel Horj, proaspat deputat in Colegiul 5 Borsa-Viseu va avea calitatea de parlamentar. Acesta a inceput deja sa isi stranga lucrurile din biroul pe care l-a ocupat in ultimii ani, insa a recunoscut ca nu si-a facut bagajele pentru Bucuresti pentru ca a fost preocupat sa isi incheie intai socotelile de la Directia Silvica.
Pavel Horj, care a prins un mandat in extremis, a spus ca nu isi face probleme ca nu se va descurca in Parlament, chiar daca este la primul mandat. El a recunoscut ca a primit vestea obtinerii mandatului ”cu un optimism prudent”, dar numai pentru ca nu a fost convins ca sanda distribuirii va cadea pe el.
Dintre toti noii parlamentari, Pavel Horj a fost si primul atacat de contracandidatii sai, social-democratul Adrian Filip spunand ca nu va apuca sa se aseze bine pe scaunul de parlamentar, pentru ca procurorii DNA il vor ”salta”. Proaspatul de putat liberal a precizat ca nu are de ce sa isi faca probleme si ca mai important pentru el este sa isi poata duce la indeplinire proiectele, pentru ca Borsa si Viseu sunt doua zone care au nevoie de fonduri structurale pentru dezvoltarea infrastructurii.
Pavel Horj este convins ca va face echipa buna cu noii parlamentari ai Maramuresului, mai ales ca pe unii ii cunoaste foarte bine. ”Cu domnul Chereches ma cunosc pentru ca mi-a fost subordonat, de altfel, cum i-am fost si eu tatalui sau. Domnul Beres (Stefan Beres – Colegiul 6 Sighet) inca imi este subordonat. Vasile Berci imi este coleg de partid, prin urmare va dati seama ca il stiu bine, la fel ca si pe Titus Liviu Pasca. Cu domnul Gheorghe Zoicas ma cunosc mai putin, insa nu cred ca nu vom putea colabora cu totii daca vrem sa ajutam Maramuresul”, a declarat Pavel Horj.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult