Piața muncii din România se confruntă cu o lipsă de specialiști de mai mulți ani de zile. Acest lucru a făcut ca universitățile să introducă cursurile de scurtă durată. Studenții vor obține o diplomă și se vor putea angaja mult mai repede.
Universitățile din România au decis să introducă cursurile de scurtă durată pentru tinerii care vor să obțină cât mai repede o diplomă pentru a-și găsi un loc de muncă mai bine plătit. Pentru cei mai mulți absolvenți de liceu aceasta este soluția perfectă, iar aceste cursuri ajută și piața muncii din România. Această idee este inclusă și în noua lege a educației pentru că a fost considerată metoda cea mai potrivită prin care criza de specialiști poate să fie combătută.
Este important de precizat că nu orice universitate poate organiza astfel de programe. Fac excepție Medicina, Dreptul și Arhitectura. Cursurile vor dura doi ani, iar studenții vor trebui să adune toate cele 60 de credite și să facă practică pentru a promova facultatea. Un exemplu în acest sens este Universitatea Politehnică. Tinerii care vor urma cursurile de doi ani vor primi o diplomă de subinginer.
„Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solicitat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendința europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației.