Schimbări în Primăria Baia Mare. Colonelul Dorin Ioan Coste este, începând cu data de 3 ianuarie 2018, directorul general al Direcţiei Generale de Acţiune Civică din cadrul Municipiului Baia Mare.
Direcția pe care o conduce Coste are în subordine Direcția Poliția Locală și Direcția Relații Publice din cadrul administrației locale, fiind creată din dorința de a dezvolta relația cetățenilor cu autoritatea locală.
Pentru acest post, Coste a dat concurs şi a reuşit să surclaseze alţi şase candidaţi, reuşind să obţină nota cea mai mare.
“Dorința mea constantă este de a eficientiza activitatea Poliției Locale, de a asigura sigurantă cetățenilor municipiului, dar și de a oferi băimărenilor o relație deschisă cu autoritatea locală, iar din acest motiv crearea Direcției de Acțiune Civică este un pas spre atingerea acestor obiective. Pentru a fi eficiente însă, structurile trebuie să fie coordonate de oameni dedicați profesiei și comunității. Din această perspectivă consider că venirea d-lui Coste în cadrul autorității locale ca și director general al Direcției de Acțiune Civică este un pas important spre credibilizarea și ridicarea prestigiului autorității locale. În plus, este o garanție pentru cetățenii municipiului că activitatea acestor componente ale autorității locale va fi riguros gestionată, iar standardele vor fi pe măsura așteptărilor cetățenilor“, a spus Cătălin Chercheș, primarul municipiului Baia Mare.
Evaluarea activităţii poliţiştilor locali
Primarul Cătălin Cherches, dar și noul director al Direcției de Acțiune Civică s-au întâlnit astăzi cu toți polițiștii locali, fiind evidențiat în cadrul acesteia, faptul că urmează să fie făcută o evaluare atentă a activității depuse până acum de angajații celor două structuri, urmând ca la finalul acesteia să fie luate o serie de măsuri menite să eficientizeze relația directă dintre cetățeni și reprezentanții autorității locale.
“Consolidarea climatului de ordine și liniște publică, acordarea unui sprijin real cetățenilor municipiului Baia Mare în toate domeniile aflate în competența Poliției Locale sunt lucrurile asupra cărora ne vom apleca cu precădere în perioada imediat următoare. Îmi doresc că acestea să fie direcțiile principale pe care să acționăm, astfel încât într-o perioadă relativ scurtă de timp să putem spune că acțiunile noastre se ridică la nivelul așteptărilor cetățenilor municipiului Baia Mare. Urmează să fie efectuat un audit, iar la momentul finalizării acestuia vom putea să tragem concluzii, respectiv să facem publice măsurile care urmează a fi luate și aplicate“, a subliniat Dorin Coste directorul Direcției de Acțiune Civică din cadrul primăriei Muncipiului Baia Mare.
Dorin Coste a activat timp de aproape 30 de ani ca ofițer de poliție judiciară, iar în ultimii 10 ani a condus și coordonat Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului județean de Poliție Maramureș.