Din luna septembrie 2023, școlarii și preșcolarii vor primi, săptămânal, trei porții de lapte, două porții de produse lactate, două porții de fructe și legume și cinci porții de produse de panificație.
Guvernul României a aprobat hotărârea prin care este asigurată implementarea programului pentru școli al Uniunii Europene, program de promovare a alimentației sănătoase în rândul preșcolarilor și elevilor.
Programul „Cornul și laptele” cuprinde peste 150 milioane de euro de la Uniunea Europeană și de la bugetul de stat numai pentru anul școlar următor 2023-2024, iar beneficiarii acestui program sunt cei peste 1,8 milioane de elevi și de preșcolari din România, care vor primi fructe, legume, lapte și lactate și produse de panificație.
Scopul programului „Cornul și laptele”
Programul are ca scop „formarea de obiceiuri alimentare sănătoase încă din copilărie, precum şi creşterea consumului de fructe şi legume proaspete şi lapte şi produse lactate în rândul copiilor“, se arată în Nota de fundamentare.
Elementul de noutate pentru anul școlar 2023-2024 îl reprezintă faptul că pe parcursul săptămânii fiecare preșcolar și elev va primi gratuit trei porții de lapte și două porții de produse lactate, față de anii anteriori, când se distribuiau două porții de lapte și o singură porție de produs de panificație. De asemenea, copiii cu intoleranță la gluten sau lactoză sau la orice alt ingredient sau compus din produsele distribuite vor putea beneficia de produse adecvate intoleranței lor.
Actul normativ prevede următoarele sune: 0,7 lei – porția de legume și fructe; 1,11 lei – porția de lapte și produse lactate fără adaos de lapte praf; 0,65 de lei – porția de produse de panificație. Față de anul trecut, programul conține o porție în plus de lapte și una de produse lactate.