Vezi VIDEO
Proiectii de filme, excursii, discutii pe teme educationale, dar si vizionarea unor documentare tematice. Toate acestea pot face parte din programul elevilor maramureseni, intre 2 si 6 aprilie, in cadrul unei saptamani speciale in educatie, intitulata “Scoala Altfel”. Proiectul este inedit atat pentru tineri, care in aceste zile sunt pusi sa aleaga activitatile pe care vor sa le urmeze in locul traditionalelor ore de predare, cat si pentru dascalii din judet.
Ideile pentru saptamana „Scoala Altfel” sunt stranse chiar in aceste zile de catre diriginti si consilierii educationali. Exista deja o serie de initiative lansate iar pentru a castiga atentia tinerilor se folosesc inclusiv dezbaterile online. Colegiul National Vasile Lucaciu, spre exemplu, a lasat provocarea pe site-ul de socializare Facebook, unde elevii pot face propuneri si comentarii.
„Deja am luat legatura cu dirigintii. Am avut mai multe intalniri cu ei, cu profesorii din scoala, cu presedintele Consiliului Elevilor, care, la randul sau, a vorbit cu colegii. Totodata, am lansat si un apel pentru elevi pe Facebook sa vina cu idei si chiar sa voteze. Bineinteles, ideile nu trebuie sa fie doar atractive, ci in urma lor elevii sa ramana cu ceva”, a precizat directorul colegiului national, profesor doctor Delia Pop.
Conducerea institutiei de invatamant ia in calcul si prezentarea unor oferte educationale din partea unor facultati, pe parcursul saptamanii „Scoala Altfel”. Programul care va fi pus in final pe hartie va reuni ideile elevilor si propunerile profesorilor.
„Din primele informatii, ceea ce isi doresc copiii cel mai mult sunt excursiile, in special in afara localitatii. Mai sunt elevi care isi doresc sa vada tot felul de documentare, iar cativa dintre ei vor fi cuprinsi in proiectul de gazda pentru echipele care vor veni din fiecare judet pentru Olimpiada Nationala de Chimie”, a spus psihologul Simona Donca.
Programul special pentru perioada 2-6 aprilie va fi adoptat de catre consiliul de administratie al fiecarei unitati de invatamant in parte, insa doar dupa ce va primi avizul profesorilor, parintilor si elevilor. Activitatile care se vor desfasura in fiecare scoala vor fi afisate in incinta, la inceputul lunii martie.
Sursa: Gabriela Kuhajda