În Belgia, la 12 ani copiii încheie ciclul primar, care a durat șase ani, și trebuie să se înscrie în ciclul secundar, care durează și el 6 ani, până la terminarea liceului. Înscrierea este un proces destul de complex, dar perfect reglementat, după criterii clare și transparente, stabilite de autoritățile francofone și neerlandofone. Dintre aceste criterii fac parte prioritar cele sociale: copiii aflați în situații familiale dificile ori cei care suferă de anumite boli ori deficiențe au prioritate în alegerea școlii. De asemenea, se poate dovedi decisivă și distanța de acasă până la școală: copiii nu trebuie să facă naveta zi după zi, pe distanțe mari, ci ei trebuie să locuiască, pe cât posibil, aproape de școală.
Spre surpriza mea, ajuns în situația de a pregăti un asemenea dosar de înscriere, printre criteriile de distribuire a copiilor în ciclul secundar nu se regăsește cel al notelor. Nicăieri, până la sfârșitul liceului, notele nu fac parte dintre criteriile de distribuire sau selectare a copiilor în anumite clase sau școli mai bune. Calitatea școlilor nu e dată de notele elevilor, ci de calitatea profesorilor. Mai mult, în niciun moment copiii nu se află în concurență unii cu ceilalți. În schimb, toți copiii sunt evaluați, printr-un anumit număr de teste și examene, în fiecare semestru vreme de șase ani. Adică fiecare copil se află într-o singură competiție, una benefică pe termen lung: aceea cu el însuși.
Toate aceste mi-au permis să înțeleg filosofia socială a școlii belgiene: până la 18 ani, copilul trebuie să învețe, în primul rând, să devină un cetățean. Un cetățean, nu un geniu. Din limbajul educațional și școlar al copilului și adolescentului lipsesc ideile individualiste de competiție și de concurență între colegi, lipsesc șiragurile de FB și de nota 10, rivalitățile, orgoliile și dramele provocate de notele mici, fiind toate înlocuite de idei ale conviețuirii precum solidaritatea, întrajutorarea, toleranța, diversitatea etc.
Interesul suprem al școlii este să formeze cetățeni de nădejde în societate, atașați valorilor vieții în comun și nu rivali, nu lupi care se sfâșie între ei până la depresia lor sau până la isteria părinților lor. Deoarece și copilăria și adolescența sunt perioade de maximă fragilitate emoțională, dar și de maximă disponibilitate pentru învățare, este vital ca în această parte a vieții copiii să se dezvolte ca personalități armonioase, având încredere în ei înșiși, dar și în cei din jur. După ce aceste cărămizi sunt solid puse la temelia vieții, la ieșirea din adolescență copilul poate înfrunta orice competiție: să caute performanța în știință sau în artă ori să-și găsească vocația într-o meserie. Și tot la această vârstă el trebuie să se poată integra societatea ca adult care a interiorizat regulile după care trăiește comunitatea din care face parte.
– Servicii de creare site web
Spalati pe crecer la greu.