După fluierul final al arbitrului german care a condus partida România-Slovacia, scor 1-1, site-ul UEFA a scris:
„Slovacia și România s-au calificat în optimi. Suporterii ambelor echipe au salutat fluierul final, întrucât o remiză i-a făcut pe români să termine pe primul loc, în timp ce slovacii merg și ei mai departe, de pe poziția a treia”.
Corectă abordarea subiectului despre care s-a discutat enorm în ultimele zile. De la „blatul perfect” pe care îl vedeau și anticipau marii „specialiști” în domeniu, s-a ajuns, pe teren, la o încleștare adevărată, de care pe care, doar în prelungirile partidei am putut răsufla ușurați.
Pentru cei care vor susține în continuare că a fost blat, i-aș ruga să ne explice de ce a fost nevoit portarul Niță să scoată o minge pe finalul partidei, care se îndrepta spre gol, cu piciorul, ca la hochei? Dacă ar fi existat o înțelegere de ce a șutat atacantul slovac spre poarta goală, nu putea să își vadă de bunul mers al blatului?
Au apărut imediat alți mâncători de semințe care se dau de ceasul morții să demonstreze că faultul asupra lui Ianis Hagi nu era de penalty. Doar că băgăcioșii ăștia uită o regulă esențială a jocului de fotbal. O lovitură de la 11 metri se poate executa după ce o acordă arbitrul meciului. De data asta ea a fost „aprobată” și de judecătorii din camera VAR. Și atunci care-i problema?
Nu are rost să comentăm inepțiile unora, mai bine să ne bucurăm alături de toți românii pentru această izbândă memorabilă a fotbalului nostru.
Nu numai fotbalul avea nevoie de această performanță, ci toți românii, indiferent unde se află. O gură mare de oxigen luată de o nație rătăcită, aflată de multă vreme pe drumuri care nu duc nicăieri.
E un moment unic, de care suntem obligați să profităm. Un semnal puternic de renașterea încrederii în noi și în țară!