Vezi VIDEO
Prima etapa a inscrierilor in clasa pregatitoare se apropie de final, iar in unele scoli din Baia Mare numarul solicitarilor depaseste deja numarul locurilor disponibile. Dupa primele zece zile de inscrieri la nivelul intregului judet au fost deja depuse 3.010 cereri, totalul locurilor disponibile pentru anul scolar 2014-2015 fiind de aproape 4.900.
Scolile cele mai „vanate” de catre parinti raman, ca de altfel in fiecare an, cele din centrul orasului. La Scoala „Lucian Blaga”, de exemplu, numarul cererilor se apropie deja de 100. „Pana in prezent avem 96 de solicitari pentru clasa pregatitoare, noi avem 90 de locuri si, cu siguranta vom mai avea cereri. Mai vin copilasi, ne-au sunat deja parintii si inca mai vin. Cei din sector s-au inscris toti, 52 de cereri avem din sector, iar restul sunt din exterior”, a declarat Ioan Talpos, directorul unitatii scolare.
Chiar daca cererile nu au depasit inca numarul total de locuri, la Scoala „Nicolae Iorga” cele mai solicitate grupe sunt cele de invatamant traditional. Astfel, dupa primele doua saptamani de inscrieri mai sunt locuri libere doar la clasele de maghiara si step-by-step.
„La ora actuala sunt 83 de elevi inscrisi pe 100 de locuri. Este vorba de o clasa maghiara, unde avem 20 de elevi pe 25 de locuri, la clasele cu predare in limba romana invatamant traditional avem 51 de dosare pentru 50 de locuri, iar la clasa step-by-step sunt 12 dosare pentru 25 de locuri, aici mai asteptam parintii sa vina sa isi inscrie copiii”, a declarat directorul scolii, Mihai Bolos.
Situatia este si mai grea pentru cei de la Scoala „George Cosbuc”, unde directorul va solicita in cursul acestei saptamani suplimentarea numarului de locuri, pentru a face fata avalansei de cereri. „Am propus pentru anul scolar 2014-2015 trei clase, dar se pare ca avem solicitari mai multe decat numarul de locuri alocat, respectiv 90. Pana acum avem 102 elevi inscrisi, din care 90 sunt cu domiciliul in circumscriptie. Vom fi nevoiti sa solicitam o clasa suplimentara, pentru a-i cuprinde pe toti, mai ales ca anticipez ca vor fi mai multi copii din circumscriptie inscrisi decat numarul de locuri stabilit la inceput pentru cele trei clase”, a declarat Cristian Buzila, directorul Scolii „George Cosbuc”.
Inscrierile in clasa pregatitoare se vor incheia pe 14 martie, iar listele elevilor admisi si numarul locurilor ramase libere dupa aceasta prima etapa vor fi facute publice in perioada 21-22 martie.
Sursa: Tania Purcaru