În perioada 26 mai – 02 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu Serviciul Rutier Maramureș, și cu sprijinul unui inspector din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite care se comit pe domeniul activităților desfășurate de școlile de conducători auto.
Au fost verificate șapte societăți comerciale, șase mijloace auto și șase instructori auto, care desfășoară activitate în domeniul școlilor de conducători auto.
Polițiștii au întocmit patru dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la încălcarea unor fapte incriminate de Legea nr. 241 din 2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Prejudiciul total cauzat bugetului consolidate al statului ridicându-se la valoare de aproximativ 1.200.000 lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională conform prevederilor H.G. nr. 69 din 2012 privind transporturile rutiere, în valoare de 4.000 de lei.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult