Se spune că până la urmă, viața este doar o poveste despre evoluție. Suntem oameni și facem greșeli, dar important este să evoluăm, învățând câte ceva din ele. De fapt, asta face diferența dintre stagnare, încremenire într-o situație, și evoluție.
Privesc fotografii făcute la câțiva ani distanță între ele. Câțiva, dar nu chiar așa de mulți. În una dintre ele, tânărul Gabriel Zetea, aspirant la o carieră politică, umblă singurel pe o stradă pustie în căutarea unor feminine cărora să le ofere un trandafir roșu.
Pare mai degrabă un om care a primit de la cineva sarcina să distribuie florile, contra unei recompense, el fiind grăbit să scape de ele cât mai repede. Dacă ar fi știut să le spună destinatarelor că „trandafirii sunt roșii și din pricina mea”, că vrea să ajungă cineva în politică, cu siguranță munca prestată nu i s-ar fi părut atât de plictisitoare.
Au trecut anii. Zetea a reușit să parcurgă etape importante pe scara evoluție, ca atare, așa cum se vede în pozele făcute ieri, de Mărțișor, apare într-o nouă prezentare. Stăpân pe el, sigur pe gesturi, cu privirea îndreptată spre noi ținte, înconjurat de colegi mai mult sau mai puțin trandafirii.
Privind în trecut, la evoluția lui politică, automat mă gândesc că, nu peste multă vreme, o parte dintre cei care i-au fost alături ieri, o să dispară din decor într-un viitor apropiat. Și nu din vina lor.
El va considera că maurii și-au făcut datoria, fiind obligați să părăsească scena. Așa cum au fost îndepărtați atâția și atâția tovarăși de drum de-a lungul vremii. Cu sânge rece, fără remușcări, ca și ultima îmbrățișarea a șarpelui Boa.
Ce să facem, asta-i viața, lumea evoluează, merge înainte. Importantă e doar ținta, nicidecum mijloacele cu care ajungi la ea…
Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
