Scrisoarea lui Mircea Dinescu către Karl Nehammer, cancelarul Austriei!

„Dragă frate,
Atîta vreme cît avem în comun băncile, benzinăriile, pădurile şi subsolul patriei noastre, başca un preşedinte care vorbeşte aceeaşi limbă cu dumneavoastră, aş putea spune că suntem fraţi.
Că şi noi l-am îngropat pe Nicolae Bălcescu într-un mormânt anonim din cimitirul săracilor din Palermo, ca mai apoi să-i desenăm chipul pe bancnota comunistă de o sută de lei, tot aşa cum străbunii dumneavoastră l-au aruncat pe Mozart într-o groapă anonimă din cimitirul săracilor din Salzburg ca să-i mâncaţi mai târziu numele de pe bomboanele de ciocolată cu marţipan.
Şi mai avem în comun Zidul Berlinului pe care eu am încercat să-l dărâm cu versurile mele explozive în 1988, iar dumneavoastră, că, i-aţi inhalat fericit praful de cărămidă un an mai tîrziu ca să-l scoateţi, la maturitate, pe nări, sub forma unor vălătuci de sârmă ghimpată pe care vreţi să îi atârnaţi ca pe o salbă la gâtul Balcanilor.
Aş mai adăuga că avem în comun şi harnicile românce care vă spală la fund bunicii paralizaţi din Viena şi Dunărea albastră în care vă deversaţi lăturile ce se depun în mîlul de la Porţile de Fier.
Aş mai aminti şi de bluza surorii dumneavoastră cumpărată pe doi lei, dintr-un second-hand, de o femeie sărmană din Maramureş.
Mulţumim pentru daruri, frate, şi, nu uita, cînd o să te mai joci de-a schengenul pe deasupra Bulgariei, să ne aduci şi nouă o porţie de globalism împănat cu sârmă ghimpată, să ne astâmpărăm odată pentru totdeauna nesăbuita noastră foame de libertate”.

 

Grigore Ciascai