Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la Sărbătoarea Naşterii Domnului 2021: Un îndemn la vaccinare şi respectarea regulilor sanitare

„Dragi credincioşi, Cristos se naşte, măriţi-L!

Dumnezeu este cu noi. Emanuel este prezent în sufletele şi în familiile noastre. Sărbătoarea Întrupării Domnului ne vorbeşte despre Dumnezeu care se face om pentru oameni şi pentru mântuirea întregii omeniri, dar ne vorbeşte şi despre noi. Este istoria sfântă a Omului – Dumnezeu care a venit să locuiască cu ai Săi, coborând din cerurile înalte pentru a fi Om printre oameni, pentru a se bucura şi a plânge alături de fraţii Săi, pentru a ne vorbi despre cer, despre Tatăl, despre iertare, despre iubire. Pentru a ne deschide porţile Raiului, cu viaţa Lui pe moarte călcând. În această sfântă noapte, luminaţi de Steaua de la Răsărit şi mângâiaţi de glasurile cristaline ale îngerilor, creştinii îl sărbătoresc pe Mesia, Pruncul Divin, Pruncul cel tânăr culcat în iesle.

Cuvântul inefabil şi veşnic al Tatălui S-a descoperit, S-a întrupat, a venit în lume prunc fiind în sărăcia ieslei, „S-a făcut cu adevărat om rămânând cu adevărat Dumnezeu” (Catehismul Bisericii Catolice, 464). Se întreba Sf. Grigore de Nissa: „De ce divinitatea a coborât într-o stare atât de joasă? [] Dacă dragostea pentru umanitate este o caracteristică a naturii divine, acesta este motivul pe care l-a căutat, motivul prezenţei lui Dumnezeu în umanitate. Natura noastră umană prosternată avea nevoie de doctor, omul căzut avea nevoie de cineva care să-l ridice, cel care îşi pierduse viaţa avea nevoie de Autorul vieţii, cel care se detaşase de împărtăşirea binelui avea nevoie de Cel care reconduce înapoi la bine, lumina era necesară pentru cel închis în întuneric, sclavul avea nevoie de un Eliberator, prizonierul de Apărător, omul ţinut sub jugul sclaviei păcatului de un Răscumpărător”. Taina întrupării Fiului ni-L face cunoscut pe Tatăl, aşa cum ne învaţă Sf. Irineu: „Fiul, prin manifestarea Sa, ne oferă cunoaşterea Tatălui. De fapt, cunoaşterea Tatălui vine din descoperirea Fiului. Totul se manifestă prin Cuvânt. Tatăl este realitatea invizibilă a Fiului, precum Fiul este realitatea invizibilă a Tatălui”.

Însă vremea aşteptării şi a privegherii nu s-a încheiat. Mântuitorul vine în fiecare moment în întâmpinarea noastră pentru a ne îmbogăţi cu harul Său. Isus Domnul continuă să reverse harul prezenţei Sale asupra celor care cred milostivirea şi bunătatea Sa, manifestarea Sa atingând punctul culminant prin chemarea finală, când ne va învrednici de premiul făgăduit şi de coroana veşniciei.

În vremurile în care trăim, vedem limpede că Naşterea Domnului ne dăruieşte o lumină atât de diferită faţă de strălucirile iluzorii cu care ne ademeneşte societatea contemporană. Isus Pruncul dăruieşte o lumină sfântă care se descoperă inimilor credincioase. Este lumina lui Dumnezeu făcut om, acea lumină care luminează noaptea istoriei şi încălzeşte inimile de-a lungul mileniilor. Cerul coboară pe pământ, se umanizează întregul Univers, se celebrează cea dintâi Liturghie în ieslea Betleemului „pentru voi şi pentru mulţi”, iar întregii creaţii i se adresează invitaţia de a învăţa din smerenia Pruncului. Prin acceptarea acestei lumini, omul se reînnoieşte, experimentează o viaţă nouă, atât de diferită de banalitatea unei trăiri exclusiv materiale, o viaţă care izvorăşte din prezenţa lui Dumnezeu printre oameni în persoana Fiului Său Isus din Nazaret. Naşterea Fiului schimbă calendarul şi cursul istoriei, este evenimentul cel mai important al curgerii omenirii, vestită fiind de lumea astrelor prin drumul magilor, despre care ne dă mărturie Evanghelia Sărbătorii. Simbol al omenirii aflate în căutare, Magii de la Răsărit, aceste personaje ilustre venite din depărtări să se închine Pruncului Sfânt, au crezut, au străbătut o cale îndelungată şi L-au găsit pe Cel căutat la Betleem, s-au bucurat şi i-au oferit daruri preţioase Pruncului Rege, umil şi ascuns: „căci am văzut steaua Lui la Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui” (Mt 2, 2).

Iubiţi fraţi şi iubite surori,
Sfântul Părinte Papa Francisc ne invită să înfruntăm viaţa şi aceste vremuri de pandemie alături de Domnul. Fără Isus nu există Crăciun. Prin urmare, trebuie să-L punem pe El în centrul atenţiei, al rugăciunii şi al vieţii noastre. Crăciunul este un nou început împreună cu Isus. A trăi Crăciunul înseamnă a-I face loc Mântuitorului, a-L întâmpina în viaţa noastră, a-L lăsa să ne însoţească în pelerinajul inimii spre convertire, pentru a ne schimba comportamentul, atitudinea şi viaţa. Fiindcă Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, este aici, este chiar în mijlocul nostru. Crăciunul înseamnă să ne oprim şi să-L contemplăm pe Fiul lui Dumnezeu, după pilda Sfântului Iosif. Papa Francisc a proclamat pe 8 decembrie 2020 „Anul Sfântului Iosif”, prin Scrisoarea apostolică „Patris corde” (Cu inimă de Tată), cu prilejul împlinirii a 150 de ani de când Papa Pius al IX-lea, în 1870, l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii Universale. Se afirmă în această Scrisoare apostolică: „Iosif este omul prin care Dumnezeu se îngrijeşte de începuturile istoriei răscumpărării. El este adevărata „minune” cu care Dumnezeu îl salvează pe Prunc şi pe mama Sa. Cerul intervine încrezându-se în curajul creativ al acestui om, care ajungând la Betleem şi negăsind o locuinţă unde Maria să poată naşte, se îngrijeşte de un grajd şi îl pregăteşte, pentru ca să devină cât mai primitor pentru Fiul lui Dumnezeu care vine în lume (cf. Lc 2,6-7)” (Patris corde, 5). Urmând exemplul Sfântului Iosif, suntem şi noi chemaţi să ne întărim credinţa, să înţelegem şi să împlinim voinţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Privind la figura Sfântului Iosif, celebrăm Familia Sfântă, reflectând şi contemplând situaţia actuală a familiei creştine în viaţa socială şi în comunitatea bisericească. În acest sens, Papa Francisc a dedicat un an întreg familiei, anul „Familia Amoris Laetitia (Bucuria iubirii)”, un moment special pentru a da mărturie despre iubirea din sânul familiei şi pentru a trăi iubirea milostivă.

Nevoia de a-i întâlni pe fraţii noştri o simţim într-un mod presant din cauza pandemiei care a produs atâtea suferinţe, nesiguranţă şi însingurare, bulversând vieţile tuturor. Mai presus de aspectele care ne despart de fraţii noştri, ne uneşte iubirea pentru cei care sunt la periferiile existenţiale şi care bat, asemenea Mântuitorului, la uşile închise ale unei societăţi prea puţin preocupată de binele comun. Precum se spune Sfântul Părinte, pandemia „ne-a făcut să înţelegem importanţa oamenilor obişnuiţi care, departe de lumina reflectoarelor, îşi exercită răbdarea în fiecare zi, insuflă speranţa şi ne fac să înţelegem importanţa responsabilităţii împărtăşite”.

În această situaţie îngrijorătoare prin care trece ţara noastră şi lumea întreagă, suntem alături de cei bolnavi şi transmitem tuturor un mesaj de încurajare: Isus Biruitorul este speranţa noastră! Biserica susţine autorităţile Statului şi personalul medical prin rugăciune şi prin îndemnarea fiilor Săi la vaccinare şi la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor, pentru a se ameliora situaţia actuală şi a preveni agravarea acesteia.

Clipele de mare suferinţă prin care trec fraţii şi surorile noastre ne îndeamnă să ne dedicăm şi mai mult rugăciunii pentru cei suferinzi, dar şi pentru cei care, prin misiunea lor, îşi expun sănătatea cu devotament şi compasiune faţă de semeni.

Totodată, în deplină comuniune cu Sfântul Părinte Papa Francisc, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a marcat deschiderea procesului sinodal pentru cea de-a XVI-a Adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor (17 octombrie 2021), cu tema „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare şi misiune”. Vă adresez în acest sens invitaţia părintească de a vă implica în faza arhieparhială, astfel încât, în urma consultărilor, să avem o imagine a mersului împreună şi în Biserica noastră. Cu adevărat, în Biserică păşim nu în singurătate, ci împreună cu ceilalţi fraţi, cu generozitate şi umilinţă, aşa cum ne-a îndemnat Sfântul Părinte prin motto-ul Vizitei Apostolice în ţara noastră din anul 2019: „Să mergem împreună!”. Împreună cu fraţii noştri, vom putea trece mai uşor prin greutăţile şi dificultăţile vieţii, şi vom da o mărturie mai puternică şi credibilă despre prezenţa vie a lui Cristos, iar rugându-ne unii pentru alţii vom regăsi puterea de a ne reînnoi inimile.

Dragi credincioşi,

Naşterea pruncului în ieslea Betleemului, a „pruncului dăruit”, este o continuă manifestare a planului de mântuire rânduit de Dumnezeu. Isus este Întâiul Născut dintr-o mulţime de fraţi născuţi nu din carne şi sânge, ci de sus, adică prin puterea Spiritului Sfânt. Scutecele şi ieslea sunt semnul plinătăţii Întrupării, care ne trimit cu gândul la jertfa Celui răstignit şi dat ca hrană pentru viaţa veşnică. Sfântul Augustin, într-unul dintre discursurile sale afirma: „Este Crăciunul. Al cui? Al Domnului. Are şi el o zi de naştere? Da, are şi el. Cuvântul care a fost la început, Dumnezeu cu Dumnezeu, are o zi de naştere? Da, are şi el. Dacă nu ar avea naştere umană, nu am putea ajunge la renaşterea divină: El s-a născut de fapt pentru ca noi să putem renaşte. Maica Sa L-a purtat pe Isus în pântece: noi să-L purtăm în inimă”.

Vestirea plină de bucurie a naşterii lui Mesia cel aşteptat, ajunge la toţi oamenii prin intermediul păstorilor: ei sunt primii care primesc Vestea cea Bună, primesc Evanghelia de la îngeri, fiind simboluri ai păstorilor care de-a lungul veacurilor vor paşte oile şi mieluşeii în numele Păstorului Suprem, spre păşunile vieţii.

Precum scrie atât de sugestiv marele teolog Karl Rahner: „Dumnezeu a ieşit lin din splendoarea imensă în care locuieşte ca Dumnezeu şi Domn şi a venit la noi. Tăcerea a intrat în coliba existenţei noastre, şi-a permis să fie văzută ca un om. A început de unde începem şi noi, complet sărac, ameninţat în toate, copil şi delicat în toate privinţele, complet lipsit de apărare. Cel care este infinitul, viitorul îndepărtat la care cu puterea noastră nu am fi putut ajunge niciodată, a venit în întâmpinarea noastră, a venit la noi, a mers cu noi pe drumul care ne duce la El”.

Aici stă măreţia Crăciunului care ne deschide spre Paşte, o comuniune de gratitudine adusă în primul rând lui Dumnezeu şi apoi oamenilor de bunăvoinţă, acelor suflete alese care aprind şi întreţin speranţa într-o lume mai bună, mai înţeleaptă şi mai responsabilă de darul care i s-a încredinţat de Creator.

Dimpreună cu Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul auxiliar, Vă dorim tuturor sărbători sfinte şi binecuvântate, cu sănătate, har şi binecuvântare cerească!”