Cererea puternica in lunile premergatoare sezonului sarbatorilor a determinat ca pretul boabelor de cacao sa atinga cea mai ridicata valoare din ultimii trei ani, transmite Wall Street Journal. Pe piata ICE Futures de la New York pretul boabelor de cacao, ingredientul cheie al ciocolatei, era in crestere cu 2% pana la 3.204 de dolari pe tona, cea mai mare valoare inregistrata din data de 21 iulie 2011.
„Intram intr-o perioada a anului cand procesatorii vor fi putin mai agresivi”, a declarat Sterling Smith, specialist pe contracte futures la Citigroup. Pretul boabelor de cacao este in crestere pe fondul ingrijorarilor cu privire la oferta viitoare de boabe, in special inaintea sarbatorilor de Halloween si Craciun, cand creste consumul de ciocolata. Boabele de cacao sunt procesate si transformate in pudra sau unt, utilizate ulterior in productia de ciocolata.
Este nevoie de mai multe luni de la achizitia boabelor de cacao si pana cand ciocolata ajunge pe rafturile magazinelor astfel incat deseori procesatorii si producatorii de ciocolata cumpara materia prima cu mult inainte de sezonul in care cererea atinge nivelul maxim. De la inceputul anului si pana in prezent, pretul boabelor de cacao a crescut cu 18% in acest an pe fondul semnalelor privind cresterea consumului de ciocolata in Asia si America de Nord.
Saptamana trecuta, Cocoa Association of Asia a anuntat ca in al doilea trimestru al acestui an procesatorii de cacao din Asia au procesat o cantitate de 161.805 tone de boabe de cacao, cu 5,2% mai mult decat in perioada similara a anului trecut. Acest raport vine dupa un alt raport care arata ca si procesatorii din America de Nord au crescut cu 4,5% in ritm anual cantitatea de babe de cacao procesata in al doilea trimestru.
Sursa: Agerpres