Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, 20 mai, ca, in urma deciziei luata de NATO, de operationalizare a primei faze a scutului antiracheta, cel putin sudul Romaniei este protejat antibalistic, din 2015 protectia fiind extinsa pe intreg teritoriul, in urma intrarii in functiune a bazei Deveselu.
„In momentul de fata, prin capacitate interimara nu inseamna o solutie definitiva, dupa cum spune chiar numele deciziei adoptate astazi. Inseamna ca NATO inca nu si-a atins obiectivul de a avea protejate toate statele membre NATO din Europa, dar pe o geometrie variabila, partea de Sud-Est a Europei este protejata in momentul de fata, incepand de astazi. Ati observat, probabil, in discursul meu, ca punctul de vedere al Romaniei a fost ca trebuie facut public acest document, cu toata geografia lui. Vom vedea daca asa va fi sau nu, dar va pot spune ca, in unele perioade, macar partial, teritoriul Romaniei in momentul de fata este protejat de lovituri ale unor rachete balistice. In opinia mea, dincolo de a fi o decizie tehnica, aceasta decizie este una politica si ea vine sa garanteze cetatenilor din statele membre NATO, in primul rand ca ne ducem la indeplinire obiectivele”, a afirmat presedintele Basescu, intr-o conferinta de presa.
El a explicat ca acoperirea scutului antiracheta operationalizat in aceasta faza este variabila, pentru ca este asigurata de doua nave dispuse in zona de sud-est a Europei, iar cand una dintre acestea e miscata din dispozitiv acoperirea va fi numai pentru sudul Romaniei.
„Deci, ceea ce va face siteul de la Deveselu face acum activ cand o nava, cand doua amplasate in niste zone din care pot indeparta pentru sud-estul Europei, dar pentru Romania nu tot timpul, doar cand sunt doua. Cand e una e doar sudul Romaniei acoperit”, a spus Basescu.
De asemenea, el a subliniat ca, dincolo de acoperirea din acest moment a scutului, mai importante sunt „semnalul politic si vointa ca aceasta capabilitate sa fie functionala la acest Summit”.
Presedintele a reiterat disponibilitatea Romaniei si a SUA, cand intreg sistemul va fi operational dupa 2015, de a-l integra in sistemul NATO. Presedintele a precizat ca a reiterat in Consiliul Nord Atlantic si pozitia Romaniei referitoare la Rusia.
„In ceea ce priveste pozitia fata de Rusia, am prezentat-o si in Consiliu. Romania sustine o transparenta totala a informatiilor in raport cu Federatia Rusa, pentru a crea conditia de incredere. In acelasi timp, Romania respinge orice solutie prin care un tert din afara NATO ar putea sa ridice probleme de legitimitate sau sa puna conditii legate de dreptul nostru de a implementa acest sistem de protejare a cetatenilor nostri si a teritoriului Romaniei, intr-o lume care adesea are accente de nesiguranta”, a mai declarat Basescu.
Sefii de stat si de Guvern ai tarilor membre NATO au declarat duminica, 20 mai, la Chicago, operationala prima faza a instalarii scutului antiracheta destinat protejarii Europei de tiruri provenind din Orientul Mijociu, a anuntat un oficial din cadrul Aliantei Nord-Atlantice, a relatat AFP.
Este vorba despre prima dintre cele patru etape care vor conduce la instalarea completa a sistemului de aparare antiracheta, bazat pe o tehnologie americana, la orizontul anilor 2018-2020.
Comandat de la baza Ramstein (Germania), scutul va fi compus dintr-un radar ultraputernic instalat in Anatolia (Turcia), rachete de tip SM-3 instalate la bordul unor fregate de tip Aegis stationate in Mediterana si din interceptori instalati in Romania si Polonia.
Sursa: Mediafax