Aspirantii la functia de manager al Teatrului Municipal Baia Mare au intrat in febra unui nou concurs pentru ocuparea acestui post. In cursul zilei de astazi, 13 iunie, cei patru candidati la postul de conducere si-au prezentat proiectele de management in fata unei comisii formate din 12 persoane.
O prima notare a acestor planuri de administrare a fost facuta insa ieri, iar cel mai aproape de castigarea functiei a fost actorul Claudiu Pintican. Inscrisi in „batalia” pentru preluarea sefiei teatrului mai sunt Gelu Badea, Mihai Valu si Traian Soimu.
Claudiu Pintican a obtinut cel mai bun rezultat de pana acum la evaluarea proiectului de management. Punctajul de ieri este 9,13. Pe locul doi dupa prima evaluare se afla regizorul satmarean Gelu Badea, care a luat nota 7.65. Pentru proiectul sau de management, Mihai Valu a fost punctat cu nota 7.11 iar Traian Soimu cu 7.10.
Rezultatele dupa interviurile de astazi, pe proiectele de management, desfasurate la Centrul Millennium, vor fi anuntate abia joi, 14 iunie. Din comisia de jurizare fac parte Dorel Visan, Cornel Udrea, Doina Lazin, Nicoleta Bolca, Aurelia Corbeanu, Stefan Umu, Mihail Linceanu, Ion Frunzescu si consilierii Mariana Pop, Ovidiu Stefan, Radu Stef si Noemi Vida.
Sursa: Anca Popescu