Meteorologii anunță că temperaturile vor ajunge și la 30 de grade Celsius în câteva zile. Temperaturile ridicate nu se vor menține însă pentru mult timp, iar acest lucru ar putea cauza și fenomene meteo extreme.
Începând de săptămâna viitoare, de marți, ar trebui să avem iar o scădere în termometre, temperaturile urmând să coboare la 23-24 de grade, ceea ce ar putea provoca fenomene extreme. Elena Mateescu, director ANM vine cu precizări în acest sens.
„Asta se întâmplă pentru ca o masă de aer fierbinte, venit din nordul Africii, va cuprinde sudul şi sud-estul Europei, inclusiv ţara noastră. În acelaşi timp însă, o masă de aer rece înaintează şi ea spre Europa. Se vor inalni în ţara noastră marţi şi o vor împărţi în două, apoi aerul rece va ajunge peste tot.”