În data de 02 mai, Poliția orașului Seini a fost sesizată cu privire la furtul unei biciclete.
Primele verificări efectuate au relevat faptul că o tânără și-ar fi lăsat bicicleta neasigurată cu sistem antifurt, la locul special amenajat pentru biciclete din fața unui local public, iar când a revenit bicicleta dispăruse.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de furt în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului și luării măsurilor legale.
Pentru a nu deveni victime, poliţiştii recomandă ca bicicletele să fie depozitate doar în spaţii închise şi asigurate cu sisteme de siguranţă.
Nu lăsaţi bicicletele nesupravegheate în parcuri sau în afara magazinelor, pentru că reprezintă o ţintă uşoară pentru hoţi, care îşi pot asigura imediat scăparea, deplasându-se chiar cu obiectul infracţiunii – respectiv bicicleta în cauză.
Asiguraţi blocarea roţilor cu lanţuri speciale şi alte sisteme de siguranţă.