„Mare parte din sufletul său ni l-a lăsat nouă, încredințat fiind că îl vom prețui mereu: lucrările sale, opera sa.
În Muzeul Memorial Gheza Vida Baia Mare, dălțile îl așteaptă cuminți în raft, ciocanele de sculptat sunt gata să fie folosite, așa cum numai el știe să le mânuiască. Plimbându-ne printre sculpturile sale, privindu-i desenele, îl simțim în preajmă, gata să-și reia lucrul după o „scurtă” pauză. Odihnă veșnică marelui sculptor român Gheza Vida”, este mesajul postat pe pagina de socializare a Muzeului Memorial Gheza Vida Baia Mare.
Vida Gheza s-a născut la 28 februarie 1913, în Baia Mare, pe vremea aceea Austro-Ungaria. Tatăl său, Iosif Vida, era miner, iar mama, Rozalia, provenea dintr-o familie de slovaci. În 1916, la doar trei ani, și-a pierdut tatăl, care a murit din cauza rănilor din război.
Vida Gheza, binecunoscutul sculptor român de etnie maghiară, a început să cioplească încă de pe vremea când se afla pe băncile școlii primare, fiind încurajat de dascălii săi. A cioplit păsări, animale, dar și figuri omenești, iar la 10 ani a reușit performanța de a ciopli din briceag o înmormântare și o nuntă țărănească. A urmat Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, ajutat financiar de patronul mamei sale, care fusese impresionat de talentul deosebit al viitorului sculptor.
Vida Gheza a expus pentru prima dată în anul 1937, la Baia Mare, operele sale făcând parte dintr-o expoziție colectivă. Având convingeri politice de stânga, Vida Gheza a plecat în Spania, luptând de partea Guvernului Republican, în cadrul Războiului Civil Spaniol, iar în 1939 a ajuns în lagărele de la Saint-Cyprien, Gurs și Argelès-sur-Mer, din Franța. Aceasta a fost perioada în care marele sculptor își semna lucrările cu numele de Grigore. A fost dus și la muncă forțată în Germania, în apropiere de Pădurea Neagră, de unde a evadat și s-a întors în orașul natal, la Baia Mare. Această evadare i-a cauzat multe probleme, fiind supravegheat de poliție, iar în perioada ocupației horthyste a fost concentrat de trei ori în detașamente de muncă forțată.
Începând cu anul 1942, se pare că viața sculptorului intra pe un făgaș normal. A intrat la Academia de Belle-Arte din Budapesta, de unde a fost dus din nou la muncă forțată pe parcursul verii. În vara anului 1944 s-a căsătorit cu fiica pictorului băimărean Géza Kádár, pianista Elisabeta Kádár, iar în 1946 se naște fiul celor doi, Gheorghe.
A participat la prima expoziție organizată după eliberarea Transilvaniei de Nord, în 1945, iar în 1946 lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziții organizate în țară și străinătate. A obținut numeroase premii și titluri, printre care: Premiul de Stat pentru altorelieful „Pintea judecând un boier”, în 1953, Titlul Artist al Poporului, în 1964, Ordinul Meritul Cultural clasa I, în 1968 și Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, în 1971. A fost vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, ales în 1968 și membru corespondent al Academiei Române, din 1974. S-a stins din viață la Baia Mare, pe data de 11 mai 1980.
– Servicii de creare site web
