Familia unui bărbat din Medgidia, mort de 40 de ani, a primit o înştiinţare de plată de la primărie în care bărbatul era ameninţat că va fi executat silit dacă nu îşi plăteşte impozitul.
Fiul bărbatului, avocat în Medgidia, a fost cel care a primit înştiinţarea de la primărie şi astfel a aflat că tatăl său, mort de 40 de ani, şi-a plătit taxele şi impozitele până anul trecut, însă anul acesta a întârziat cu plata, astfel că reprezentanţii primăriei i-au explicat că va fi executat silit.
Mai mult, în înştiinţarea primită de la primărie, în care se arată că bărbatul are restanţe de aproximativ 400 de lei reprezentând impozite pe clădiri şi taxa de gunoi, lângă numele bărbatului apare şi menţiunea (Decedat), semn că reprezentanţii primăriei aveau la cunoştinţă faptul că acesta era mort.
Avocatul a explicat că înştiinţarea este datată din 13 ianuarie 2021, însă abia acum a ajuns la familie. De asemenea, bărbatul spune că imobilul la care se face referire în document este locuit, iar toate taxele şi impozitele sunt plătite.
Bărbatul a anunţat că va face plângere împotriva reprezentanţilor Primăriei Medgidia.
Potrivit reprezentanţilor primăriei, în cazul bărbatului există o procedură normală, iar astfel de înştiinţări vin automat dacă moştenitorii nu au depus actele de succesiune.
Mai mult, de curând au fost reorganizate serviciile la taxe şi impozite, iar astfel de înştiinţări vor mai veni până nu se depun actele. Antena3