În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Independent Reținere și Arestare Preventivă, din eroare, au pus în libertate un bărbat, care se afla sub măsura arestării preventive.
Persoana a fost eliberată la momentul în care se împlinea termenul de 24 de ore de la emiterea ordonanței de reținere, deși între timp a fost arestat. Potrivit unor surse, este vorba despre un proxenet.
„Se efectuează demersuri pentru reîncarcerare. Conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a dispus verificări, prin structura de control intern, cu privire la acest incident”, transmite Politia Capitalei.
Până la urmă persoana vizată a fost depistată și se află în custodia poliției.