Potrivit Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului, în ultimele 24 de ore, în Maramureș avem 100 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, totalul celor pozitivi ridicându-se la 4.023.
În urma retestărilor pacienților care erau deja pozitivi, 19 maramureșeni au fost reconfirmați pozitiv.
În intervalul 27.10.2020 (10:00) – 28.10.2020 (10:00) au fost raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.