Ce va face astăzi președintele Klaus Werner Iohannis în mult trâmbițata ședință anunțată cu lacrimi de crocodil aseară, în care se va discuta despre măsurile pe care el și guvernanții criminali nu le-au luat când a trebuit?
Răspunsul cel mai la îndemână este că va institui starea de urgență pe teritoriul României, în contextul epidemiei de coronavirus! În aceste condiții, demisul ministrul de Interne devine automat un soi de superpremier, peste demisiul și penalul Cîțu. Asta da harababură!
Se va institui cadrul perfect, convenabil robotului cu maxilarele încleștate și găștii din jurul lui Superman, putându-se după lege guverna prin ordine și Ordonanțe Militare care capătă puteri mai mari decât OUG-urile pe care gașca demisă nu le mai poate da.
Starea de Urgență duce și la restrângerea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor, inclusiv al celui de a se organiza demonstrații de protest. Cele două jucării stricate de la comanda țării, vor putea sta la adăpost, păziți de organele bine echipate, de unde vor revărsa asupra țării ordine și ordonanțe după cum vor crede de cuviință.
Se va repeta scenariul din prima fază a pandemiei, premierul penal având mâna liberă să aloce banii „necesari” în vederea gestionării teribilei crize generată de pandemia de coronavirus. Dacă nu vor fi bani în visteria statului, maimuțoiul de la Finanțe, cel care nu știe cât e salariul minim în România, se va împrumuta de pe piețele bancare. Știe bine metoda folosită cu succes de profesorul Cîțu!
Al doilea mare deziderat al declarării stării de urgență, de fapt scopul principal (!), va fi „salvarea” guvernului demis de Parlament, adică menținerea lui în stare de avarie la conducerea țării până la primăvară!
Interesantă strategie sub toate aspectele ei.
Să sperăm, totuși, că nu vom mai fi atât de proști încât să o înghițim pe nemestecate, cum am făcut prima dată. Mai ales că între timp s-a cristalizat și un fel de opoziție politică. Deși din sectorul acesta nu prea avem ce aștepta…