Ionel Todoran, fost adjunct al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, pensionat de aproximativ un an, este pregătit pentru o nouă provocare.
Întors la origini, fostul colonel este pregătit să preia frâiele administrației locale din Suciu de Sus. Pe surse, acesta va candida la funcția de primar, fiind susținut de mai multe persoane cu influență în zonă, dar nu și de un partid politic.
De-a lungul carierei, colonelul rezervist a ocupat mai mult funcții în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, câștigându-și respectul prin devotamentul și sacrificiile făcute în slujba legii.
Rămâne de văzut dacă vestea va fi confirmată oficial, dar și care vor fi adversarii domnului Todoran!