Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur, a declarat că s-a primit Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat Dr. Raed Arafat de prelungire a măsurii de carantinare zonală pentru comuna Recea, cu localitățile aparținătoare Recea, Mocira, Lăpușel, Săsar și Bozânta Mică. Aceasta a intrat în vigoare luni, 1 martie a.c., începând cu ora 08.00, pentru o perioadă de 7 zile. Restricțiile impuse și măsurile care trebuie respectate de către locuitorii localității, dar și de către cetățenii care vor tranzita unitatea administrativ-teritorială carantinată zonal sunt aceleași care au fost stabilite anterior. Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, a mai adăugat prefectul de Maramureș.Măsurile dispuse includ:
🛑interzicerea intrării/ieșirii din unitatea administrativ-teritorială carantinate prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere;
🛑interzicerea circulației și staționarea în spații publice a persoanelor, cu excepția motivelor bine justificate, în baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator;
➡️se va proceda la identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în unitatea administrativ-teritorială, respectiv la introducerea acestora în bazele de date dedicate;
➡️se va limita la maximum deplasarea persoanelor și se va monitoriza permanent respectarea acestei măsuri.
➡️ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
🛑se interzice în intervalul orar 6,00-22,00, în interiorul localităților carantinate zonal circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă);
e) deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sanguină;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
k) pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
l) eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
m) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
n) participarea la activități religioase;
o) deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a datoriei;
p) deplasări ale persoanelor pentru administrare de vaccin împotriva SARS-CoV-2;
🟢în și din zona carantinată se permite intrarea/ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitățile carantinate, precum și aprovizionarea populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zonele carantinate și desfășoară activitatea profesională în afara zonelor carantinate;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale.
➡️pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
➡️pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
🟢este permisă tranzitarea zona carantinată pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea/staționarea în localitate.
🟢slujbele religioase cu caracter colectiv se pot oficia în lăcașurile de cult, fără accesul publicului, putând fi transmise în mass-media sau online.
🟢slujbele religioase cu caracter privat (botezuri, cununii, înmormântări) se pot oficia în lăcașurile de cult, cu participarea a maximum 16 persoane (numărul ce include și persoanele care oficiază slujba religioasă).
🟢se permite accesul credincioșilor în lăcașurile de cult pentru rugăciuni cu caracter individual, astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
🟢slujbele religioase care se vor oficia în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
🛑în zona carantinată sunt interzise următoarele activități:
a) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
b) organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi locuri de joacă, spații de tip after-school etc.;
c) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor (se pot comercializa produse alimentare în regim catering – livrare la domiciliu);
d) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de locațiile amplasate – cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, conform adresei INSP nr. 19941/2020 și a Hotărârii CNSU nr.60/2020;
e) activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
f) organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
g) organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;
h) toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil.
➡️operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2;
🛑cursurile de învățământ se vor desfășura doar în sistem online.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult