În cursul acestei săptămâni, Vasile Miriuță (52 de ani) a fost numit în funcţia de antrenor al echipei din Liga 3, Minaur Baia Mare. Ambițiile fostului tehnician de la Dinamo sau CFR Cluj sunt mari și își dorește să readucă formația din orașul său natal în prim-planul fotbalului românesc.
Miriuţă va conduce din această iarnă destinele grupării băimărene și se arată încrezător în proiectul prezentat de conducerea clubului. În acest moment, Minaur ocupă poziția a doua în clasamentul seriei a 10-a din Liga 3, cu 20 de puncte, la patru lungimi în urma liderului CSM Zalău.
„M-am dus la mine acasă. Îi mulţumesc primarului Cătălin Cherecheş. M-a chemat, am avut o discuţie pozitivă cu ceilalţi oameni de acolo. Avem un proiect pe termen lung, cu ajutorul lui Dumnezeu sper să redevenim acea forţă care a fost Minerul Baia Mare pe vremuri. E un proiect pe trei ani jumate, trebuie să promovăm în Liga 2.
Nu ştii ce se întâmplă de pe azi pe mâine, dar sunt oameni cu care am încredere, altfel nu mă întorceam acasă”, a declarat Vasile Miriuță, pentru looksport.ro.
Vasile Miriuță vrea să readucă formația din Baia Mare pe prima scenă a fotbalului românesc
Fostul internațional maghiar a dezvăluit că își dorește ca formația din Baia Mare să redevină o forță în România, așa cum se întâmpla în urmă cu 40-50 de ani. Cea mai bună clasare din istoria clubului în Liga 1 a fost în sezonul 1979-1980, Minerul a terminat pe patru în primul eşalon.
Miriuţă s-a născut în data de 19 septembrie 1968, la Baia Mare, şi a început fotbalul la FC Baia Mare (1988-1990), după care s-a transferat la Dinamo (1990-1991), la Gloria Bistriţa (1991-1992). A plecat în străinătate, unde a jucat pentru Gyor, Bourges, Videoton, Ferencvaros, Energie Cottbus, MSV Duisburg, din nou Gyor şi Honved Budapesta. În total, la echipele enumerate a disputat 354 de meciuri, înscriind nu mai puţin de 70 de goluri.
Cariera de antrenor şi-a început-o la echipa Under-19, iar apoi la echipa secundă a clubului Energie Cottbus. Primul contract de antrenor în România l-a semnat cu Ceahlăul Piatra Neamţ (2013), după care a ajuns la CFR Cluj. Le-a mai antrenat pe Gyor, ASA Târgu Mureş, Energie Cottbus, din nou pe CFR Cluj, Concordia Chiajna, Dinamo Bucureşti, FC Hermannstadt (în două rânduri) şi Kisvarda.