Se strica vremea! Avertismentul vine de la meteorologi care au emis in acest sens si o avertizare. In textul acesteia se arata ca inecepand din 28 august instabilitateaq atmosferică va cuprinde intrega tara întreagă ţară si ca in intervalul 28 august, ora 13.00 – 29 august, ora 03.00, în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifestă prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
În după-amiază zilei de luni, 28 august în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35…36 de grade.
sursa:aici