Seara de septembrie la Lacul Mogosa

– Care e luna lui cuptor?
– Iulie.
– Aiurea!
– Septembrie, evident, nu vezi ca e atat de cald incat nu-ti vine sa nu scoti un caine din casa peste zi.
Cu toate acestea simti ca e musai sa evadezi din tipicul cotidian, rutinier, obsesiv.
Incotro oare? 

Lacul Mogosa, amurg de septembrie – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi galeria foto (click aici…)

Hai pe-ncercate, la poalele varfului Mogosa, in mijlocul padurii si la ceas de amurg.
Ciudat, vazand (auto)turistii intorcandu-se spre casele lor iar gestul tau ti se pare unul de-a dreptul contra naturii.
Ei si ce ?!
Te uiti cu jind la debutul serpetinelor pe Gutai si o iei spre dreapta.
Lasi la stanga si varianta spre Telescaun Suior urmand sageata de lemn spre dreapta (1 km) nu pentru a-i intalni in final pe jandarmii montani ci pentru a ajunge in depresiunea lacustra a Mogosei.

Dar mai intai, suind avantat scurtele inflexiuni ale drumului ingust, vei remarca in dreapta o prima oglinda de apa in curs de eutrofizare, cu stufaris si lintita, locatie indragita de pescarii amatori, umbrita de fagetul din jur.
Nici nu-ti imaginezi cata animatie e la lacul Mogosa pe la ora 20 dar… nu asta-i scopul propus ci surprinderea amurgului iminent si-n final, pogorarea misterioasa a noptii acolo.

Trase la mal, hidrobicicletele clipocesc imbietor. Cateva perechi se lasa ispitite si in curand vor glisa pe oglinda vag tremurata de briza calda a serii ce coboara peste partiile de ski si versantii impaduriti ai varfului Mogosa pentru a se racori in maruntele valuri.

Putini (tineri) se plimba pe aleea circulara. Unii discuta in soapta, luand aminte la mestecenii tineri, ce umbresc malul vestic al lacului Mogosa.
Alte siluete se desprind ireal parca din fundal, retragandu-se romantic spre terasa linistita a cabanei.

Mai apoi, pe rand, se-aprind luminitele.
Lacustra ciuperca, deasupra careia s-a itit semiluna, trimite spre calmul trist-meditativ al unui extrem oriental parc.

Cerul la inceput pare topit in strasuri de miere, mai apoi de aur, bronz… amalgamate laviuri violaceu-albastre.
Un anost bloc patratos de beton (oribil in timpul zilei) se metamorfozeaza-ntr-un extraordinar esafodaj nascator de perspective simetrice, lineare, lenese umbre alungite.
Banalele tufe de arini, cioatele abia rasarite din apa, contururile solitarei zade si-nlantuitelor coroane ale fagilor isi pierd treptat volumele resemnandu-se a oferi linear-gratioasa grafica.

Promiscuul diurn se topeste-n amurg apoi, pe nesimtite, in insatiabila noapte (iar asta imi aminteste de prima nea pufoasa ce purifica urbea ascunzandu-i jegul omniprezent).
Noaptea mistuieste parca si dizgratioasele miresme ale cosurilor de gunoi ravasite din cand in cand de maidanezii nehaliti.

Ciudat, briza calda si invaluitoare precum o calda imbratisare, alterneaza cu imprevizibile valuri reci, de-a dreptul infiorante si-atunci, lipindu-ti spinarea de zidul de-alaturi ii descoperi fascinat iradianta caldura.

Poti sa mai intarzii, sa-ti prelungesti reveria, scaldatul privirilor in toata acea magie demiurgica.
Uneori auzi pe unul sau altul – uite la nebunul ala care filmeaza, sigur nu mai vede nimic dar…
Ciudati mai pot fi unii!
Pana de curand se fotografiasera cu telemobilul sau vreo sapuniera, in clasice ipostaze familiale. Brrrrrrr!
Un mare nimic e omul in comparatie cu grandoarea naturii sau, acum, cu misterioasele translari evolutive ale banalei seri de sambata, 6 septembrie.

Luminite portocalii, laptoase, rosietice, albastrii… s-au aprins treptat si-au inceput imediat sa se-mbaieze-n undele tenebroase ale lacului Mogosa, pe-alocuri alungindu-se lasciv-tremurate.

Deja de-abia mai vad tastele, rotitele, cursoarele aparatului, mai mult le ghicesc; nu-mi vine insa deloc sa ma desprind.
Rusinat, pliez trepiedul si-o iau spre debarcader dar imediat descopar alte incitante jocuri de lumini, intunecate laviuri, mladioase umbre si-atunci o iau de la capat, tragand un alt cadru speriind imposibilul, surprinderea si blocarea efemeritatii clipei.
Ce pacat ca (inca) nu s-a inventat imortalizarea digitala a miresmelor noptii!
Poate-n curand… ori poate mai bine nu. Naiba stie.

Terasa e inundata de lumina.
La fel si ciuperca lacustra, diametral opusa. Semiluna se strecoara printre ramurile vanjoase ale fagilor. A aparut si Luceafarul la stanga luminitei rosii de pe varful Mogosa.
Gata, hai acasa!
In continuare mai urca (auto)turisti spre Lacul Mogosa. Unii cu rucsaci, corturi si izolir in spate.
Pacat, ca superba catedrala romano-catolica din Baia Sprie nu e luminata.

Hai sa vad Centrul Vechi baimarean, zona de curand (in buna parte) restaurata-Millenium.
Dar pana acolo, din fata teatrului, voi imortaliza baimareanul simbol multisecular, Turnul Stefan si alaturata-i biserica Sfantul Nicolae.
Centrul Millenium colcaie de lume, terasele-s pline, frumos iluminate fatadele cladirilor dar… destul pentru azi.

E deja trecut de ora 21,30 si simt ca mi-am facut destul damblaua racorindu-ma… fotografic pe malurile frumosului lac Mogosa.
Oare sa fi devenit pur desueta o plimbare nocturna?
Cu certitudine nu dar, in fond, totul tine doar de destinatie si… starea individuala de spirit.

Citeste si: 


Sursa: Lucian Petru Goja