Centrul Vechi, s-a luminat în seara zilei de 27 noiembrie, în memoria femeilor care și-au pierdut viața în urma violenței domestice.
Zeci de băimăreni au aprins cate io lumnare si au lasat lampioane pentru ca femeile sa mai fie tinta violentelor. Toti cei prezenti au ținut un moment de reculegere în cadrul evenimentului „Seara de veghe”, organizat de Serviciul Public Asistență Socială, cu ocazia Campaniei celor 16 zile de activism împotriva violenței femeii. Momentul a fost dedicat acelor femei care au plecat prea devreme dintre noi.
Evenimentul a avut ca scop informarea, sensibilizarea, creșterea conștientizării opiniei publice cu privire la violența la care sunt expuse femeile în familie sau în relația de cuplu. În ultimii 12 ani, 35 de femei din județul Maramureș au fost ucise în urma violenței, tocmai de aceea organizatorii manifestării au dorit să atragă atenția asupra gravității consecințelor violenței asupra sănătății fizice și emoționale a femeilor agresate, dar și asupra faptului că protejarea victimelor violenței trebuie să reprezinte o prioritate la nivelul comunității locale.
„Rugăciuni, lumânări şi lampioane pentru femeile care au fost victime ale violenţei în familie. Ca în fiecare an, organizatorul SPAS Baia Mare împreună cu AFIV Artemis, YMCA, Asociaţia Femina XXI a adus alături şi seniori, Femeile Liberale şi tinerii din comunitate, o seară plină de lumină, un semnal pentru generaţia tânără”, a spus parlamentarul.
Medicul Viorica Cherecheş le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia familiei, despre rolul pe care aceasta îl are în societate, dar şi despre alternativele la violenţă.
„Familia este nucleul de bază al societăţii şi dacă nu avem familie nu avem copii, nu avem viitor. Nu putem lăsa ca familia, care stă la baza comunităţii, să fie distrusă! Credinta, cultura şi morala sunt alternative la violenţă!”, a mai spus Viorica Cherecheş.