Ferrari a demonstrat în Marele Premiu al statului Bahrain că beneficiază de monopostul cu cel mai bun ritm de cursă în debutul acestui sezon. Sebastian Vettel a profitat la maxim de pole position-ul reușit în calificările de sâmbătă și a obținut fără emoții a doua victorie consecutivă din acest sezon, prin care și-a consolidat astfel prima poziție în clasamentul general.
Pilotul Scuderiei a avut un start bun și și-a construit un avans de peste o secundă încă din primul tur, însă în spatele său Valtteri Bottas l-a depășit pe Kimi Raikkonen pentru a urca pe locul doi.
Evenimentele au fost și mai precipitate în spatele plutonului. Plecat de pe locul 15 ca urmare a accidentului din calificări, Max Verstappen a ajuns în ipostaza de a-l depăși pe Lewis Hamilton, aflat la rândul său doar pe locul 9 la start din cauza unei penalizări pentru înlocuirea cutiei de viteze. Cei doi s-a acroșat în primul viraj al turul 2, iar pilotul Red Bull s-a ales cu o pană la pneul dreapta-spate și a fost nevoit să abadoneze.
În același timp, Daniel Ricciardo s-a oprit pe circuit cu o defecțiune tehnică, marcând astfel un dublu abandon pentru Red Bull la numai câteva minute după start.
Hamilton a profitat la maxim de oportunitatea apărută și i-a depășit succesiv pe Fernando Alonso, Nico Hulkenbeg, Esteban Ocon și Kevin Magnussen pentru a ajunge pe locul 5, în spatele marii surprize reprezentate de Pierre Gasly de la Toro Rosso. În turul 8, pilotul Mercedes îl depășește însă pe Gasly și urcă astfel pe locul 4, în spatele plutonului fruntaș reprezentat de Vettel, Bottas și Raikkonen.
Ferrari si Mercedes au optat pentru o strategie cu o singura intrare la boxe, insa cu pneuri diferite. Vettel si Raikkonen au optat pentru pneuri de compozitie, soft, in timp ce Bottas si Hamilton au ales cauciucurile medium. Diferentele dintre pilotii de top s-au mai microsat, insa plutonul ramane in aceeasi formula, cu Vettel in fata lui Bottas, Raikkonen si Hamilton.
Speranțele Scuderiei la o dublă clasare pe podium s-au năruit însă într-un mod complet neașteptat în turul 37, atunci când finlandezul a intrat la boxe pentru un set de pneuri supersoft, însă la plecare l-a lovit pe mecanicul care avea grijă de pneul stanga-spate. Raikkonen a oprit imediat, iar cursa sa a luat sfârșit în timp ce mecanicul primea primele îngrijiri medicale.
În fruntea plutonului, Bottas a reușit treptat să reducă diferența care îl separa de Vettel, iar pe final s-a apropiat la mai puțin de o secundă de german, însă nu a fost capabil să inițieze niciun atac prin care să-i amenințe poziția. Astfel, Vettel și-a adjudecat victoria în fața lui Bottas și Hamilton.
Debutantul Gasly a obținut un nesperat loc 4 pentru Toro Rosso în fața lui Kevin Magnussen și Nico Hulkenberg, în timp ce McLaren și-a trecut în cont o dublă clasare în puncte: Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne au terminat pe locurile 7 și 8. Ultimele puncte puse în joc au fost obținute de Marcus Ericsson și Esteban Ocon.
Sursa: automarket.ro