Postările şi LIVE-urile pe Facebook nu aduc ploaia și nici apă la robinetele cupșenarilor. Nici șezătorile/serbările filmate pe bani grei de niște păcălici. Problema apei potabile, indiferent a cui este proiectul de aducțiune a apei, se rezolvă prin muncă, nu prin postări pe facebook.
Iată ce a postat în seara zilei de luni, 4 iulie, pe pagina de socializare, Lucia Chermezan, primarul localităţii.
„Dragii mei,
În această seară, de la ora 20, convocasem Comitetul Local pentru Situații de Urgență, al comunei Cupșeni, având în vedere seceta mare cu care ne confruntăm.
Din păcate la această ședință nu s-au prezentat viceprimarul de Cupșeni, Nicolae Bude, care nici n-a răspuns la telefon, atunci când a fost sunat de către cetățeni și dra polițist, Lavinia, care era plecată în altă parte.
Ajunsă la primărie, mare mi-a fost mirarea, când am văzut aproximativ 50 de bărbați și 20 de femei, ce așteptau. Oamenii au venit de bună credință, însă și revoltați, pentru faptul că nu au apă de la rețeaua publică. Menționez că rețeaua de apă face parte dintr-un proiect al vechii conduceri, un proiect european (măsura 322), în care apa trebuia captată prin foraj, însă negăsind apă, s-a optat pentru captarea de suprafață a izvoarelor din satul Cupșeni.
Având în vedere că apă este foarte puțină, din cauza secetei mari, oamenii suferă. Datorită așezării geografice, la Libotin apa merge prin cădere, însă atunci când presiunea este mică, cupșănarii rămân fără apă, cei mai afectați fiind cei de pe Poderei.
Intenția mea a fost aceea de a avea o discuție și de a lua o hotărâre pe situații de urgență, însă văzând atâta cupșănar, am rămas în mijlocul lor. Părintelui Oniga Oniga Augustin Nicolae, un om calculat de felul lui, i se putea citi pe față un regret că ne confruntăm cu o astfel de situație, însă domnul director, Nechita Babut, s-a arătat enervat că este atâta om acolo, iar acum voi repeta exact ce am spus și în fața primăriei: nu eu am chemat oamenii, iar cupșănarii NU sunt circari, directore! Nu eu i-am convocat, plus că nu pot fi în asentimentul directorului de școală care a spus “că asistăm la un circ ieftin”!!! NUUUU! Oamenii au venit să-și strige durerea!
În revolta lor, oamenii au propus inclusiv să taie conducta, după ieșirea din sat, însă le-am explicat că asta nu-i o soluție, ci că aceat lucru va atrage după sine încălcarea legii, totul având un iz penal, ceea ce nu ne dorim!
Le-am prezentat oamenilor ce ar fi de făcut în astfel de situații: să fim înțelegători, să folosim cumpătat apa, să nu ieșim la orele amiezii din casă, însă cu aceste lucruri nu le-am rezolvat problema cea mare: lipsa apei!
Ulterior ne-am dus la magazinul din centrul satului, pentru a ne continua discuția. Am luat legătura telefonic cu Gabriel-Valer Zetea (fiind singurul care a răspuns la primul apel), i-am expus situația, iar deputatul de Maramureș, a făcut apel la calm și la găsirea unei soluții optime: apa să fie dată proporțional tuturor!
Sunasem pe dnu prefect de Maramureș, Stauder Iozef, care nu era pe lângă telefon(l-am dojenit, spunându-i că noi cei ce suntem în slujba cetățenilor, trebuie să răspundem la telefon mereu), însă de îndată de a văzut apelul a resunat, promițându-mi că mâine dimineață va reveni cu un telefon și că va trimite o echipă din instituția ce o păstorește la noi în comună. Am vorbit și cu dna subprefect, Crina Fiorela Chilat, care deși este în concediu, a promis că va lua legătura mâine cu prefectul și că va încerca să ajungă personal mâine seară în mijlocul nostru. De asemenea, prietenește, ne spune că are convingerea că vom găsi o soluție la problema cu care ne confruntăm.
Așadar, până mâine, vă rog să vă păstrați calmul și să așteptăm cuminți indicațiile ce vor veni de la Instituția Prefectului. Noapte răcoroasă, dragii mei!”.
Ce masuri trebuia sa ia comitetul pentru situatii de urgenta fata de aceasta situatie ?
Cu ce va puteau ajuta cei contactati de d-vostra la telefon ?
Ce puteti face d-vostra ca primar pentru a preveni situatii de acest gen in anii urmatori ?