Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, spune că, deocamdată, nu se vede din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului din Ucraina.
El şi-a exprimat temerea, sâmbătă, că preşedintele Vladimir Putin “va persevera în greşeală”, iar conflictul din Ucraina va mai dura, probabil, câteva săptămâni.
“Conflictul va mai dura. Adică avem informaţii, evaluăm şi noi, anticipăm lucrurile şi avem…, aţi observat cât de mare este precizia cu care ştim şi anticipăm lucrurile. Nu pot spune cât de mult va dura, pentru că depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de natură economică, presiunea sancţiunilor, presiunea opiniei publice, dar probabil câteva săptămâni vom mai avea de conflict şi îmi e teamă şi ne este teamă şi ne uităm cu mare îngrijorare la victimele omeneşti, la faptul că avem acum 3 milioane şi ceva de refugiaţi ucraineni, probabil că numărul va creşte, avem astăzi 6,5 milioane de persoane deplasate intern, în interiorul Ucrainei, probabil că va creşte, să sperăm că în cele din urmă o formulă diplomatică şi politică va putea fi posibilă, dar deocamdată nu vedem din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului. Este continuarea într-o greşeală strategică deja destul de gravă făcută de preşedintele Putin, ne este teamă că va persevera în greşeală”, a declarat Geoană, la Digi 24.