Un avertisment al specialistilor in securitate IT trebuie luat in seama de catre romanii care fac operatiuni bancare online, pentru ca in prima jumatate a lunii ianuarie s-a inregistrat o intensificare a activitatilor de phishing asupra bancilor, liderul incontestabil al atacurilor fiind serviciul bancar electronic de la Raiffeisen.
Vlad Valceanu, seful Laboratorului de Cercetare Antispam al BitDefender, a aratat ca „volumul de spam ca parte integranta a actiunilor de phishing ce exploateaza identitatea Raiffeisen Bank Romania a crescut de la inceputul lui 2009 cu aproximativ 20%”.
Specialistii de la Bitdefender au aratat ca se actioneaza dupa un sablon cunoscut si care a fost des utilizat si pe parcursul anului trecut. Astfel, se solicita utilizatorilor sa-si acceseze contul pentru a verifica o serie de posibile tranzactii neautorizate. Noutatea aparuta din acest an, folosita pentru a certifica autenticitatea e-mailului, este introducerea unei semnaturi in subsol, atribuite unui functionar din managementul superior al institutiei.
Linkul pe care utilizatorul se presupune ca ar trebui sa-l urmeze pentru a-si accesa contul nu conduce insa la portalul bancii, ci catre un site contrafacut care preia codul de utilizator, parola si numarul cardului prin intermediul unui script PHP.
Sursa: Ioana Osan
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult