Agentia americana pentru Securitatea Nationala (NSA) a primit mandat judiciar, in anul 2010, pentru interceptarea comunicatiilor a 193 de state si organizatii internationale, inclusiv ale Romaniei, conform unor documente secrete obtinute de cotidianul The Washington Post.
Instanta de supraveghere a serviciilor de informatii (FISC) a oferit in anul 2010 un mandat judiciar care permite Agentiei pentru Securitatea Nationala sa intercepteze orice tip de comunicatii de interes pentru Statele Unite.
Practic, instanta federala speciala a oferit mandat pentru interceptarea, in caz de nevoie, a comunicatiilor tuturor statelor membre ONU, cu exceptia Marii Britanii, Canadei, Australiei si Noii Zeelande (cu care SUA au relatii privilegiate), precum si ale unor entitati precum Banca Mondiala, Fondul Monetar International, Uniunea Europeana si Organizatia Internationala pentru Energie Atomica.
Washington Post a prezentat copia unui document oficial cu caracter secret, funizata de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat in Rusia.
Mandatul oferit de FISC nu arata ca NSA a interceptat neaparat comunicatii din toate aceste tari si entitati, dar, in caz de necesitate, Agentia americana poate efectua interceptari in mod legal.
„Aceste documente releva atat scopul potential al activitatilor de spionaj, cat si rolul modest pe care instantele il au in materie de supraveghere”, acuza Jameel Jaffer, un reprezentant al organizatiei American Civil Liberties Union.
Agentia pentru Securitatea Nationala nu a avut o reactie oficiala, dar oficiali NSA au explicat ca exista totusi numeroase instrumente de verificare a activitatilor de spionaj, care trebuie sa primeasca autorizarea direct de la presedintele Statelor Unite.
Sursa: Mediafax